5 întrebuințări ale bicarbonatului de sodiu de care nu știai

19 mai 2015 13:52   Fapt divers
Ultima actualizare:

Bicarbonatul de sodiu este un produs natural, non-toxic, pe care majoritatea gospodinelor îl folosesc la gătit. Totuși acesta poate fi folosit în mult mai multe scopuri, pe care Click! ți le arată în lista de mai jos.

1. Desfundă chiuveta

Amestecă o ceașcă de bicarbonat de sodiu cu o ceașcă de oțet și toarnă soluția obținută în chiuvetă. Reacția care se formează între cele două nu numai că va desfunda o chiuvetă, dar va curăța și țevile de apă pe dinăuntru.

2. Îndepărtează grăsimea

Dacă obișnuiești să gătești mâncăruri grase, cu mult ulei, adaugă o lingură de bicarbonat de sodiu în detergentul de vase obișnuit. Astfel, va fi mult mai ușor să cureți vasele de grăsime și vei economisi timp, apă și detergent.

3. Albește dinții

Amestecă o linguriță de bicarbonat de sodiu cu câțiva stropi de suc de lămâie și spală-te pe dinți cu soluția obținută de două-trei ori pe săptămână. Bicarbonatul de sodiu în combinație cu acidul citric din lămâie vor avea un afect de albire asupra dinților tăi, iar zâmbetul tău va fi impecabil.

4. Te scapă de respirația urât-mirositoare

Dacă ai probleme cu respirația, amestecă o linguriță de bicarbonat de sodiu într-un pahar cu puțină apă, și folosește soluția ca pe apa de gură: clătește-ți gura cu ea, iar apoi scuipă. Bicarbonatul de sodiu va neutraliza mirosurile neplăcute, iar respirația ta va fi proaspătă din nou.

5. Curăță cada

Scapă de nuanța gălbuie de pe suprafața căzii cu ajutorul bicarbonatului de sodiu și a unui grepfrut. Taie grepfrutul în jumătate, iar pe partea cu miezul pune o linguriță de bicarbonat de sodiu. Freacă cada cu ce ai obținut, iar aceasta se va albi imediat.

Mai multe