5 trucuri pe care nu ştiai că le poţi face la cuptorul cu microunde
10 aprilie 2015 11:54
Fapt divers
Ultima actualizare:
Uneori cuptorul cu microunde te poate ajuta, mai ales în cazul în care te afli în criză de timp sau vrei să faci experimente în bucătarie.
În clipul celor de la BuzzFeed ne sunt oferite 5 exemple de lucruri interesante pe care le putem obţine cu ajutorul cuptorului cu microunde.
- Lipia pentru tortilla se poate curba în forma ideală de servire a unui taco cu ajutorul unei căni şi a unei farfurii. Lipia se introduce în cană, cana este pusă pe farfurie şi după un minut de stat la temperatură medie în cuptorul cu microunde se poate umple cu ce doriţi. Obţineţi astfel un taco delicios şi mai ales uşor de mâncat.
- Spumă de lapte. Ideală dimineaţa la cafea, spuma de lapte este unul din secretele lanţurilor de cafenele atât de apreciate de toată lumea. Pentru a o obţine este nevoie de lapte şi un borcan cu capac. Lichidul se răstoarnă în recipient şi se agită timp de 30 de secunde, cu capacul pus. Se dă la mediu la cuptorul cu microunde pentru încă 30 de secunde după care se poate răsturna peste cafea.
- Suc de fructe. Dacă nu ai un storcător de fructe electric este destul de greu să scoţi cât mai mult suc din fructe, profitând astfel de toate vitaminele pe care acestea le pot oferi. Se iau fructele, se taie în două după care se dau pentru 20 de secunde la cuptorul cu microunde. Fructul se va înmuia, permiţânduţi astfel să storci cât mai mult suc.
- Bacon crocant. Ai mâncat adesea în restaurante bacon care pe lângă faptul ca era delicios, nu avea grăsime mai deloc? Pentru acesta ai nevoie de prosoape de hartie în care înveleşti feliile de bacon. Se dau la cuptorul cu microunde timp de un minut pentru fiecare felie, după care se pot servi, fără şerveţel.
- Popcorn. Ţi-e poftă de floricele şi nu ai chef să cobori la magazin? Tot ce îţi trebuie e o pungă de hârtie şi porumb de popcorn. Acestea se pun în pungă şi după ce se închide se introduce pentru 3 minute în cuptorul cu microunde.