8 semne că ești un tată grozav
Muncești foarte mult și simți că nu mai ai timp pentru familie? Vrei să le oferi copiiilor totul, dar nu-ți permiți financiar? Nu e nevoie de o zi întreagă sau de vreo avere pentru a-i face fericiți pe cei mici. Tot ce trebuie să faci este să te străduiești să fii alături de ei. Ei vor aprecia intentia și efortul tau mai mult decât orice pe lume.
Meseria de părinte este cea mai grea dintre toate. Nu ai vacanță, nu ai zile libere și ești de gardă 24 de ore din 24. Cu toate acestea, merită fiecare clipă petrecută în slujba copiilor, căci satisfacțiile acestui job nu se compară cu nimic altceva pe lumea asta. Lifehack.org te învață cum poți fi un tată grozav, pentru a avea copii fericiți.
Un tată grozav își ascultă copiii. Un tată grozav este atent chiar și la cele mai caraghioase povestiri sau planuri ale copiilor și se implică 100%, fără să se mai ocupe de altceva în acest timp. De asemenea, el oferă consolare și un umăr pentru a plânge atunci când copilul trece printr-o experiență dureroasă. Ascultarea este mult mai eficientă pentru copil decât predica despre cum să depășească acel obstacol. Când un copil simte că părintele este atent și empatic cu ceea ce exprimă el, va veni singur cu soluția pentru problemele lui.