A crezut că este mahmură, dar a murit la scurt timp. Ce indicau, de fapt, simptomele ei
O femeie a crezut că simptomele ei, după o noapte în care a consumat băuturi alcoolice, sunt specifice mahmurelii.
Totuși, 24 de ore mai târziu, tânăra de 21 de ani a intrat în comă, iar la scurt timp a decedat, medicii nemaiputând să o salveze. Abia după ce și-a pierdut viața, aceștia și-au dat seama ce s-a întâmplat, potrivit mirror.co.uk.
Jennifer Gray din Paisley, Scoția, se simțea rău și avea dureri ușoare de cap după ce s-a distrat cu prietenii ei în oraș. A crezut că este ceva normal, în contextul în care consumase alcool, așa că nu a dat atenție simptomelor.
Mama ei, Edwina Gray (52 de ani), nu și-a putut explica ce s-a întâmplat. Ulterior, doctorii i-au dezvăluit că fiica ei suferea de meningită. Totul a devenit clar, mai ales că Jennifer suferea de o răceală ușoară în acea perioadă, la începutul lunii aprilie. Nu a dat atenție durerilor și a fost transportată la spital de tatăl ei, Jamie, când starea ei se deteriorase semnificativ. În 24 de ore, femeia a intrat în moarte cerebrală. „Simptomele ei erau atipice. Nu avea iritații. Când a sunat la serviciul medical NHS 24 (serviciu medical scoțian, n.r.), acesta a fost primul lucru pe care l-au întrebat”, a declarat mama ei.
Jennifer a fost mutată dintr-un spital în altul, dar nici medicii de la noua instituție nu știau clar de ce suferă. „Nu știam că este vorba despre meningită decât a doua zi, când am fost informați de departamentul public de sănătate”, a explicat Edwina. Doctorii i-au explicat femeii că situația a fost una nouă inclusiv pentru ei. „Cei de la spital au zis că nu văzuseră o boală să evolueze atât de repede ca la Jennifer. Avea simptome vagi și în câteva ore a murit”, a relatat mama decedatei.
După ce a murit, Jennifer a salvat viețile a cinci persoane, fiind donatoare de organe. Totuși, părinții ei nu știau că tânăra se afla pe lista donatorilor. Acum, Edwina, Jamie și câțiva prieteni ai femeii s-au implicat într-o campanie de strângere de fonduri, ce își propune să finanțeze un program de cercetare aprofundată a afecțiunii care a ucis-o pe Jennifer. „Vrem să continuăm să ne asigurăm că așa ceva nu se mai întâmplă”, a explicat mama tinerei.