A donat tot şi trăieşte doar cu 15 lucruri

13 septembrie 2016 19:47   Fapt divers
Ultima actualizare:

Este un milionar cu totul ieşit din comun! James Altucher a renunţat la tot ce avea în afară de 15 lucruri, inclusiv la apartament. A donat sau a aruncat toate celelalte lucruri pe care le avea.

Povestea milionarului american James Altucher (48 de ani) şochează întreaga lume. A înfiinţat mai mult de 20 de companii, cum ar fi Reset Inc. sau StockPickr, şi recunoaşte că a dat greş cu 17 dintre acestea. A publicat 17 cărţi, între care şi volumul ”Alege-te pe tine însuţi”, una dintre cele mai bune cărţi de afaceri din toate timpurile. Scrie articole la publicaţii prestigioase, cum ar fi “The Financial Times”, “The Huffington Post” şi “USA Today”. A devenit milionar de două ori şi s-a ruinat tot de două ori.

Redevenit milionar pentru a treia oară, şi-a dat seama că nu are nevoie pentru viaţa de zi cu zi decât de 15 lucruri. Aşa că, nu de mult, a renunţat la tot ce avea, inclusiv la casa proprietate personală. Nu a păstrat nici fotografii, nici amintiri din călătorie sau cadouri, fiindcă nu-i plac sentimentalismele. A donat toate lucrurile de prisos pe Internet sau le-a aruncat la tomberon. Este adeptul minimalismului, adică al descotorosirii de tot ce este inutil în jurul tău. A adunat doar, într-o geantă de sport de culoare neagră, 15 lucruri pe care le consideră chiar necesare pentru a trăi: 3 cămăşi, 2 perechi de şosete, 2 perechi de încălţări, tableta, telefonul mobil, 2 perechi de chiloţi, 3 perechi de pantaloni şi 4.000 de dolari. Poartă această geantă după el tot timpul. Doarme pe canapele la prieteni sau închiriază temporar apartamente.

Altucher este divorţat de soţia sa, Claudia, care a rămas cu cei doi copii ai lor. “În caz că mor, fiilor mei le va reveni geanta cu cele 15 lucruri”, spune milionarul. Nu ştie nimeni exact câţi bani a avut, de-a lungul timpului, sau are, în contul său, fiindcă este singurul amănunt pe care preferă să-l ţină numai la secret.

Lucrurile pe care le-a păstrat

  • 3 cămăşi
  • 2 perechi de şosete
  • 2 perechi de încălţări
  • 2 perechi de chiloţi
  • 3 perechi de pantaloni
  • Tableta
  • Telefonul mobil
  • Bani cash (4.000 $)
Mai multe