A dormit șase zile lângă soția decedată. Gestul său a făcut înconjurul lumii

10 mai 2017 15:18   Fapt divers
Ultima actualizare:

A vrut să-şi ia rămas bun în felul lui. Russell Davison (50 de ani) a rămas văduv, după ce o boală nemiloasă i-a răpus soţia. Acesta nu a vrut o înmormântare clasică şi timp de şase zile a dormit în aceeași cameră cu soția decedată.

Wendy a murit în somn, după o lungă bătălie cu un cancer cervical. După ce i-a fost pus diagnosticul, femeia a refuzat să facă chimioterapie şi a ales să-şi petreacă ultimele luni din viaţă alături de soţ şi cei doi copii.

După moartea sa, Russell nu a dus trupul femeii la morgă şi nici la o capelă.

„I-am spălat trupul, am îmbrăcat-o cu o rochie înflorată şi am pus-o într-un”cocon”, nu vreau să îl numesc sicriu pentru că lui Wendy nu-i plăcea acest cuvânt”, a declarat bărbatul pentru The Telegraph.

Apoi, timp de şase zile, bărbatul a ţinut trupul femeii în casă şi a dormit lângă sicriul ei. În tot acest timp, a chemat prietenii şi rudele să-şi ia rămas bun de la Wendy.

După cele şase zile, bărbatul a dus trupul femeii la crematoriu. Bărbatul a povestit experienţa sa pe Facebook, iar povestea sa s-a viralizat rapid.

"Nu puteam să las pe cineva să vină şi să o pună pe Wendy într-un sac negru şi apoi să o bage într-un frigider. Nu puteam. Ştiam că a murit, dar măcar o aveam acolo lângă noi", a conchis bărbatul.

Mai multe