A fost condamnat la 22 de ani de închisoare, pentru că a furat o telecomandă
O mănuşă l-a înfundat! Eric Bramwell a fost găsit vinovat de furt în noiembrie 2016, iar în ianuarie judecătorii l-au condamnat la 22 de ani de închisoare.
Bărbatul de 35 de ani a furat o telecomandă în august 2015, dintr-un apartament din Wheaton (Illinois, SUA), dar când a încercat să fugă de la locul faptei şi-a pierdut o mănuşă.
Cu ajutorul unei mostre de ADN prelevată de poliţişti s-a descoperit că acesta era autorul mai multor furturi, ceea ce i-a crescut semnificativ perioada pe care trebuie să o petreacă în arest, scrie Mediafax.
Şi nu doar atât! Potrivit anchetatorilor, bărbatul s-ar fi încadrat pentru cel puţin 30 de ani de închisoare. Individiul ar fi comis alte furturi similare, sustrâgând din diverse apartamente televizoare scumpe.
“Activitatea ilegală a domnului Bramwell l-a ajuns într-un final din urmă", a declarat avocatul Robert Berlin. "Indiferent ce bunuri au fost sustrase, Bramwell a luat în râs legea de nenumărate ori”.
"A luat ce a vrut, de câte ori a vrut, şi s-a aşteptat să nu suporte consecinţe. Nu aşa funcţionează lucrurile, după cum a aflat şi domnul Eric Bramwell însuşi”, a completat avocatul.