A fost găsită o nouă potențială casă pentru extratereștri! Cât e de departe de noi și care sunt șansele să găzduiască viață

1 mai 2017 11:32   Fapt divers
Ultima actualizare:

În ciuda descoperirii numeroaselor planete care ar putea găzdui forme de viață, încă nu avem niciun semn de la „omuleții mici și verzi”. Așa că ne putem întreba pe bună dreptate care este posibilitatea descoperirii unor vietăți extraterestre în Univers.

Un nou super-Pământ, LHS 1140, a fost descoperit de astronomi în constelația Cetus, scriu cei de la Playtech.ro. Oamenii de știință susțin că noua planetă descoperită ar putea fi fratele mai mare al Pământului, fiind cel mai bun candidat pentru găzduirea vieții. Însă numeroase astfel de ipoteze au mai fost înaintate în trecut și deși poate că ar trebui să ne încânte progresul pe care cercetătorii îl fac în căutarea vieții extraterestre, câteodată ar fi mai bine să ne păstrăm scepticismul cu privire la acestea.

Află la ce distanță se află de Pământ noua planeta descoprită 

Mai multe