A fost inventat rucsacul în care poţi să te ascunzi
4 ianuarie 2019 18:31
Fapt divers
Ultima actualizare:
O firmă japoneză a creat „dulapul excursionistului”, un rucsac atât de mare, încât poate să încapă conţinutul unui dulap întreg în interiorul său.
Chiar şi o persoană adultă poate să se ascundă în acest rucsac uriaş, care măsoară 100 cm, lungime, 68 cm lăţime şi are un volum de 180 de litri. Bretelele sunt suficient de rezistente pentru a susţine greutatea maximă ce poate fi introdusă în rucsac.
Mai mult decât atât, este prevăzut cu o bretea suplimentară menită să preia din efortul pe care trebuie să-l depună spatele şi umerii purtătorului. Rucsacurile gigantice sunt ideale pentru plecările în vacanţă. Costă 230 $ (circa 940 de lei) şi se vând deja foarte bine.