A fost trezită în miezul nopții de ceva care-i lingea părțile intime. A fost șocată când a văzut ce era

7 septembrie 2016 19:26   Fapt divers
Ultima actualizare:

De regulă, când un străin pătrunde prin efracție într-o casă, o face cu scopul de a fura ceva. O femeie a fost terifiată când a observat că cel care-i lingea părțile intime nu era partenerul său care dormea liniștit lângă ea în pat.

Vile Joseph Taouk (35 de ani) a fost condamnat la doi ani de închisoare după ce a intrat prin efracție în casa unui cuplu, gestul său fiind considerat asalt sexual, informează The Mirror. Încidentul s-a petrecut în Sydney, în Australia, nu se știe exact motivul pentru care a intrat în casa cuplului, dar când agresorul a zărit piciorul femeii descoperit de pătură, a avut o țintă precisă.

Câteva minute bune, femeia a crezut că este partenerul ei care o atinge în zonele intime, astfel că a stat liniștită. Abia în jurul orei 3.30 am s-a trezit și a fost îngrozită când a văzut că își făcea loc între picioarele ei un străin. „Am crezut că aici este o pensiune. Ușa era deschisă”, a încercat infractorul să se scuze, dar a fost imediat dat afară de iubitul femeii.

Imediat după ce au chemat poliția, agenții au luat probe de ADN de pe pijamalele femeii, l-au identificat pe bărbat și l-au găsit la scurt timp tot pe strada unde locuia cuplul. În fața curții de judecată, infractorul și-a recunoscut fapta și și-a cerut iertare față de femeia care s-a simțit agresată.

Mai multe