A rămas blocat în bancomatul pe care trebuia să-l repare

14 iulie 2017 16:09   Fapt divers
Ultima actualizare:

Un bărbat a rămas blocat mai bine de două ore într-un bancomat. Acesta a rămas prins în interiorul îngust al ATM-ului în timp ce încerca să schimbe o încuietoare electronică.

Bărbatul şi-a luat trusa de ustensile şi a mers să repare o încuietoare a bancomatului, aflat în Corpus Christi, din Texas, America.

La un momen dat, din pricina neatenţiei, bărbatul a rămas blocat în spaţiul foarte îngust din interiorul bancomatului. Mai mult, ghinionistul şi-a uitat şi telefonul în maşina de serviciu.

N-a dus lipsă de inventivitate însă. Atunci când localnicii scoteau bani, bărbatul scria mesaje de ajutor pe bileţele, care erau eliberate odată cu banii. “Vă rog, ajutaţi-mă! Sunt blocat aici! Sunaţi-l pe şeful meu la numărul 021…”, scria pe unul din biletele primite de localnici de la bancomatul buclucaş, potrivit Huffington Post.

Oamenii au crezut că e o glumă, dar după ce au auzit strigătele bărbatului au chemat poliţia.

Abia după mai bine de două ore, bărbatul a fost scos în siguranţă din interiorul bancomatului.

Mai multe