A rămas fără sâni după lupta cu cancerul mamar! Ce a făcut pentru a-şi redobândi încrederea
O tânără din Statele Unite ale Americii şi-a tatuat ambii sâni în încercarea de a-şi redobândi corpul după ce s-a luptat cu cancerul. Allyson Lynch a suferit o dublă masectomie şi ulterior o reconstrucţie mamară.
Potrivit independent.co.uk, la doar 26 de ani, Allyson Lynch s-a dus la doctor după ce a găsit, întâmplător, o formaţiune cu un aspect neregulat pe sân. Doctorul i-a confirmat cea mai mare temere a sa, iar cel mai urât scenariu a devenit realitate: avea cancer. După ce a primit diagnosticul nemilos, Allyson a fost nevoită să treacă prin 16 şedinţe de chimioterapie şi să fie supusă unei duble masectromii. În anul 2015, a apelat la reconstrucţie mamară, dar a realizat că această operaţie nu o ajuta să se simtă completă, ca înainte de a primi diagnosticul. A decis să nu îşi facă un implant mamar cu silicon, ci să îşi tatueze ambii sâni. Tatuajul are rolul unei "lenjerii permanente",susţine Allyson.
"De fiecare dată când mă uit în oglindă simt că sunt frumoasă. Mă ajută să las în urmă pierderea sânilor, tatuajul a fost modalitatea mea de a recupera ceea ce cancerul mi-a furat. Mi-am recăpătat corpul", a adăugat Allyson. "Reţineţi că această boală nu ne face mai puţin frumoase. Suntem femei şi suntem puternice", este îndemnul său pentru toate femeile care trec printr-o suferinţă asemănătoare.