Această gorilă face un gest surprinzător atunci când e fotografiată
Kiondo, o gorilă de aproape 200 de kilograme, este atracția turistică principală de la Grădina Zoologică Paignton din Devon (Marea Britanie), datorită faptului că îi place să „comunice” cu vizitatorii.
Ori de câte ori observă că un turist vrea să îl fotografieze, Kiondo scoate limba, un gest care amintește de noi, oamenii, atunci când vrem să ne facem un selfie haios.
Un purtător de cuvânt al grădinii zoologice unde își are căminul Kiondo a declarat că gestul gorilei este modalitate non-verbală de a comunica, informează express.co.uk.
„La fel ca oamenii, gorilele își folosesc simțurile pentru a comunica: văz, auz, atingeri și miros”. De asemenea, ele își manifestă starea prin diverse posturi sau gesturi ale feței.
Kiondo face parte dintr-o rasă de gorile pe cale de dispariție. Habitatele lor naturale au ajuns extrem de restrânse și se mai regăsesc în Camerun, Republica Centrafricană, Congo, Guineea Ecuatorială, Gabon, Angola.