Acestea sunt cele mai bune poziții sexuale în funcție de dimensiunea penisului

30 august 2016 13:40   Fapt divers
Ultima actualizare:

Când vine vorba de sex, un penis mai mare nu este întotdeauna echivalent cu un orgasm reușit. Cel puțin, nu la fiecare poziție sexuală încercată. Vestea cea bună este că poți experimenta plăcerea maximă cu persoana potrivită, indiferent de dimensiunea penisului.

Penisul este de mărime medie

În acest caz, indicate sunt pozițiile sexuale în care partenerul stă în fund, pe pat. Partenera trebuie să-i cuprindă umerii cu brațele și să-și pună picioarele în jurul taliei lui, astfel încât corpul său să facă un scaun uman pentru ea. Grație acestei poziții, unghiul de penetrare este adânc, iar mișcările, sus jos, duc în scurt timp la orgasm.

Pentru penisul gros și mare

Dacă partenerul a fost înzestrat cu un penisgeneros, este important ca preludiul să dureze între 10 și 15 minute, pentru a ajuta ca vaginul să se umezească suficient, permițând astfel o penetrare lină. Optează pentru poziția misionarului, doar că tu trebuie să stai desupra. Astfel, tu ești cea care controlează cât de adâncă să fie penetrarea. Stai apleacată asupra partenerului și sprijină-te cu mâinile pe umerii lui sau pe saltea.

Află care sunt cele mai bune poziții sexuale în funcție de dimensiunea penisului pe clickpentrufemei.ro. 

5 poziții sexuale pe care bărbații le adoră6 trucuri pentru un sex de zile mari

Mai multe