Ai copil de până în doi ani? Uite ce accidente îl pândesc în casă!

6 noiembrie 2014 18:33   Fapt divers
Ultima actualizare:

Din momentul în care începe să se rostogolească, să meargă de-a buşilea, să se caţere, copilul trebuie supravegheat în fiecare secundă. Oricând poate să cadă, să se lovească, este tentat să guste tot ce-i pică-n mână, inclusiv produse de curăţat sau obiecte mici. Pentru el, casa poate fi un adevărat pericol.

Căzăturile sunt cele mai frecvente în rândul copiilor mici. „Trebuie să ştii că micuţul nu are capacitatea neuronală de a distinge şi conştientiza pericolul. Iar curiozitatea de a descoperi lumea îl face să se caţere pe orice obiect mai masiv ieşit în cale. Cea mai mare ameninţare este aceea de a ajunge la ferestre sau la balustrada din balcon. Nu lăsa în balcon sau în faţa ferestrei niciun scaun, instalează la ferestre sisteme de siguranţă care să-l împiedice să le deschidă, limitează accesul la scări prin montarea unor uşi pe care doar adulţii să le poată deschide”, vă sfătuieşte Acad. Prof. Dr.  Dan Mircea Enescu, managerul spitalului Grigore Alexandrescu din Bucureşti, pe platforma Modelează copilăria (modeleazacopilaria.ro).

Arsurile sunt pe locul doi în topul accidentelor. Nu lăsaţi ceaşca de cafea fierbinte pe masă, ştiind că cel mic poate trage de faţa de masă! Nimic fierbinte nu trebuie pus în locuri la care el poate ajunge prin căţărare, de care poate trage. Pune la loc sigur cuţitele, lingurile şi furculiţele! „Aranjaţi-i un colţ special, unde să fie în siguranţă cât timp gătiţi sau puneţi-l într-un scaun care îi oferă activităţi recreative şi îl ţine fixat în acelaşi timp”, vă mai sfătuieşte specialistul.

Bagă în gură tot ce prinde.

Din acest motiv, trebuie să ascunzi toate obiectele mici sau toxice. Medicamentele şi produsele de curăţat puneţi-le în locuri la care el nu are acces, inclusiv covorul, dacă e pufos, trebuie aspirat des pentru a nu ascunde scame şi mizerii. Nu îi cumpăraţi jucării în care se pot înţepa, zgâria, sau care să aibă piese detaşabile, pe care să le înghită. Inclusiv pământul plantelor poate fi ”gustat” de cel mic.

Prizele sunt şi ele periculoase, într-o casă. Copilul îşi poate băga degetele sau alte obiecte în ele. Trebuie să le puneţi apărători sau să aşezaţi obiecte de mobilier în dreptul lor.

Mai multe