Aici îţi spală maşina şi te curăţă şi pe tine

7 august 2017 20:47   Fapt divers
Ultima actualizare:

Ăsta da răsfăţ! Localnicii din Alderley Edge, din Cheshire, Marea Britanie, au o ofertă de nerefuzat. Recent, fostul fotbalist Joe Sealey şi soţia lui Nicole au dat lovitura în afaceri şi se laudă cu cei mai fiţoşi clienţi din Anglia.

Cei doi britanici şi-au deschis o sală de forţă de lux, dar nu s-au bucurat de prea mulţi clienţi decât după ce au inclus în pachetul de servicii VIP şi spălarea maşinii.

Astfel, pentru 12.000 $ pe an, adică 1.000 $ pe lună, clienţii beneficiază de abonament gratuit la sala de fitness, la saună, masaj şi de spălarea maşinii interior-exterior ori de câte ori vin să se antreneze. Mai mult decât atât.

Joe Sealey şi soţia lui le oferă clienţilor lor de cinci stele o verificare a intestinelor şi o curăţare a colonului.

“Iniţial am vrut să fac o afacere bazată pe sport, însă clienţii mei solicitau un pachet diferit de servicii aşa că am ajuns să conduc o afacere mixtă: spălătorie auto cu sală de forţă sau sală de ­fitness cu spălătorie auto, nici eu nu mai ştiu”, a glumit fostul portar al clubului Manchester United.

Toţi cei care plătesc abonamentul lunar primesc din partea firmei un echipament de sport pe care îl lasă la sală şi îl găsesc spălat atunci când revin la antrenamente.

De când şi-a deschis spălătoria, numărul abonaţilor s-a dublat şi Sealey a angajat încă trei antrenori personali pentru clienţi.

Mai multe