Am fost înșelată de două ori. Ce e de făcut?
Alina este la a doua căsnicie. Soţul o înşală şi nu ştie cum să treacă peste acest moment.
“ mă numesc Alina şi sunt din Deva. Recent am aflat că soţul meu mă înşală. Eu sunt la al doilea mariaj, la fel ca şi actualul meu soţ, şi suntem împreună de 6 ani, dar căsătoriţi de 3. Încă din vara trecută am simţit că ceva nu este în regulă cu el, nu-i mai plăcea nimic din ceea ce era acasă, găsea mereu motiv de ceartă şi de a pleca cât mai des de acasă. Punctul culminant a fost când i-am găsit în telefon un mesaj de dragoste de la o femeie, iar explicaţia a fost că era doar o glumă proastă. Bineînţeles că au urmat zile de coşmar, peste care nu pot trece. Oare ce aş putea face în situaţia asta? Mă gândesc că dacă a făcut-o o dată o va mai face. Mă gândesc să divorţez.”
Dragă Alina, îţi mulţumesc pentru scrisoare şi pentru faptul că te-ai gândit să-mi scrii într-un moment delicat pentru tine. Într-adevăr, treci printr-o perioadă confuză, mai ales că eşti la al doilea mariaj ratat şi e firesc să-ţi pierzi încrederea în bărbaţi. Îmi e greu să mă pun în situaţia ta. Oricât de traumatizantă ar fi vestea că iubitul te înşală, trebuie să încerci să faci faţă situa-ţiei. Cele mai multe femei au tendinţa să reacţioneze la primul impuls atunci când află că partenerul a călcat strâmb. În această situaţie este important ca, până iei decizia finală de a-ţi părăsi soţul sau de a-l ierta, să analizezi situaţia voastră îndeaproape, ca să fii sigură că ai făcut tot ceea ce trebuia fără să ai regrete mai târziu.
Sfatul meu este să stai de vorbă cu soţul tău la modul cel mai serios despre situaţia voastră, dar pentru asta trebuie să ai un plan bine făcut, pentru a discuta pe îndelete, fără întrerupere. Nu trebuie să-l întrebi din primul moment dacă te-a înşelat, fiindcă tendinţa oricărui bărbat este să nege acest lucru.
Important este să afli ce nu mai funcţionează aşa cum trebuie în relaţia voastră de l-a determinat pe el să găsească pe altcineva. Ascultă-l cu atenţie, astfel încât să poţi evalua cu exactitate situaţia. Apoi vei putea să iei o decizie înţeleaptă cu privire la desfăşurarea lucrurilor. Încearcă să uiţi de cealaltă femeie, dacă ea există cu adevărat, şi concentrează-ţi energia şi eforturile pe propria relaţie, indiferent că intenţionezi să continui sau să pui punct.