FotoAmenzi uriașe pentru cei care hrănesc porumbeii într-un oraș din România. Păsările sunt alungate cu laserul
Autoritățile din Bistrița au decis să ia măsuri dure împotriva persoanelor care hrănesc porumbeii pe domeniul public. Cei care lasă mâncare pentru păsări riscă amenzi de până la 1.000 de lei, iar Primăria anunță că va folosi inclusiv sisteme laser profesionale pentru îndepărtarea acestora din zonele aglomerate ale orașului.
Locuitorii din Bistrița care hrănesc porumbeii pe domeniul public riscă să fie sancționați cu amenzi de până la 1.000 de lei, avertizează Poliția Locală. Autoritățile spun că resturile alimentare lăsate în spațiile publice provoacă murdărie, disconfort și atrag rozătoare.
Potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a instituției, în ultima perioadă au fost primite numeroase reclamații din partea locuitorilor, în special din zona Bulevardului Independenței, cu privire la numărul mare de porumbei din oraș.
„Am primit în ultima perioadă numeroase sesizări din partea bistriţenilor, în special de pe Bulevardul Independenţei, legate de prezenţa tot mai vizibilă a porumbeilor în spaţiile publice. Înţelegem că hrănirea păsărilor porneşte dintr-un gest de bunătate. Totuşi, resturile alimentare lăsate pe domeniul public atrag rozătoare, murdăresc trotuarele şi clădirile şi creează disconfort pentru toţi cei care folosesc aceste spaţii.
Primăria cumpără sisteme laser pentru îndepărtarea păsărilor
Conform HCL nr. 153/2009, murdărirea spaţiilor publice cu resturi alimentare constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenzi de până la 1.000 lei”, a transmis Poliţia Locală Bistriţa.
Autoritățile locale au anunțat că Primăria Bistrița intenționează să cumpere în acest an două sisteme laser profesionale, care vor fi folosite pentru a ține păsările departe de zonele aglomerate ale orașului. Reprezentanții Poliției Locale spun că măsura face parte dintr-un plan pe termen lung pentru reducerea problemelor provocate de porumbei în spațiile publice.
De-a lungul timpului, bistrițenii s-au plâns și de numărul mare de ciori din anumite zone ale orașului, inclusiv din centrul municipiului, în apropierea Bisericii Evanghelice. La un moment dat, autoritățile au montat pe clădirea lăcașului de cult un dispozitiv care emitea sunete deranjante pentru păsări.