Animale curioase în ipostaze haioase

16 septembrie 2017 19:22
Ultima actualizare:
A vrut pâine, acum vede numai pâine în faţa ochilor. Păcat că nu o poate mânca!

Au făcut-o de oaie, iar acum trag ponoasele. Curioase din fire, dar şi curajoase, animalele şi-au băgat nasul unde nu le-a fiert oala, după care au constatat că „nu-l mai pot scoate”. Fotografii le-au surprins în fapt.

Mari sau mici, zburătoare sau târâtoare, necuvântătoarele ajung şi ele, câteodată, în situaţii de-a dreptul hilare. Prea aventuroase, se avântă în expediţii periculoase, lucru pe care îl realizează abia când e prea târziu. Un pescăruş lacom care a renunţat la preţioasa vedere pentru o felie de pâine, ursul ce se crede mai subţirel şi încearcă să se strecoare prin locuri prea mici pentru el sunt doar câteva dintre ipostazele haioase în care au fost surprinse animalele. Se pare că nu numai noi, oamenii, ştim ce înseamnă regretul.

Acest jalon pare făcut special pentru nasul ursului. Îi vine ca „turnat”.

Cum a ajuns vulpea cu capul în zid este greu să ne imaginăm

Mai multe