Ar fi putut să fie scenariu de film, dar este real! Preot beat, cărat cu remorca pentru a oficializa slujba

16 martie 2018 17:36   Fapt divers
Ultima actualizare:

Serbia este faimoasă pentru băutura tradiţională care se fabrică în această ţară, un fel de rachiu care depăşeşte concentraţia de alcool de 50%. Localnicilor le place să se simtă bine şi să consume alcool, uneori exagerând şi fiind protagoniştii unor scene incredibile, demne de filmele de comedie. De această dată, ultima secvenţă amuzantă a fost furnizată chiar de un preot.

În satul siberian Smederevo urma să aibă loc o înmormântare, dar preotul care ar fi trebuit să oficializeze slujba s-a îmbătat atât de tare încât localnicii l-au urcat lângă sciriu, în maşină, pentru a-l transporta astfel până la locul de veci.

Preotul a dormit liniştit, în remorcă, doborât de aburii alcoolului, până când convoiul a ajuns la cimitir. Acolo, localnicii supăraţi l-au trezit cu greu şi i-au solicitat să îşi îndeplinească datoria, chiar dacă cu greu putea rosti cuvintele necesare într-o astfel de ipostază. Presa a reuşit să dea de urma preotului pasionat de băutură, dar sătenii refuză să îl judece prea aspru, susţinând că acesta nu era de fapt beat, ci suferise o pierdere a cunoştinţe din cauza astmului. 

Fotografiile cu preotul bine aghezmuit au ajuns pe platformele de internet şi au strâns mii de aprecieri şi de comentarii, devenind virale. Cel care a încărcat imaginile pe Facebook susține că ambii ocupanți ai remorcii au dormit. Unul somnul de veci, altul somnul de vecie, potrivit slavorum.org. În ciuda celor întâmplate, localnicii păstrează tăcerea şi doresc să dea uitare evenimentul cât mai repede posibil. O publicaţie din Serbia a telefonat celor prezenţi la înmormântare, dar nici măcar un singur om nu a confirmat sau infirmat cele spuse, semn că solidaritatea şi păstrarea secretelor sunt două calităţi la care ei ţin foarte mult. 

Mai multe