Aşa se comportă un bărbat imatur emoţional! Ce este indicat să faci?

12 decembrie 2020 11:44   Fapt divers
Ultima actualizare:

Ai cunoscut un tip, iar prima ieşire în oraş a fost de-a dreptul senzaţională. Ţi-a trimis mesaje şi înainte şi după întâlnire. Intuiţia îţi spune că s-a simţit foarte bine, cel puţin la fel de bine cum te-ai simţit şi tu. Dar dintr-un motiv greu de ghicit, nu te mai caută o perioadă.

Apoi, din senin, îţi trimite un mesaj în care te invită la o a doua întâlnire, care este la fel de reuşită ca şi prima. Eşti tentată să crezi că, până la urmă, o să ajungeţi undeva, dar ce să vezi? Dispare din nou şi reapare după alte câteva săptămâni. Aşa că ai vrea să ştii ce se petrece, de fapt.

Ei bine, este genul de bărbat care are mai multe femei în vizor. Nu e nicio îndoială că s-a simţit bine cu tine, dar asta nu îl împiedică să-şi îndrepte atenţia şi spre alte femei. Pentru că orgoliul lui se hrăneşte din asta şi îl face să se simtă mai popular. Problema este că aceste întâlniri ocazionale nu fac altceva decât să te facă să-ţi doreşti şi mai mult. Aşa că sfârşeşti prin a-ţi pune multe întrebări şi a emite nesfârşite ipoteze.

În realitate, însă, lucrurile sunt extrem de simple. Ai dat peste un bărbat imatur din punct de vedere emoţional, interesat de satisfacerea propriei vanităţi, ceea ce în cazul lui se traduce prin o mulţime de femei care gravitează în jurul lui, sub o formă sau alta, în acelaşi timp. În această situaţie, indicat ar fi să renunţi la el şi să încerci să găseşti un bărbat pregătit să aibă o relaţie.

Mai multe