Atenţie, părinţi! Iată 6 sfaturi importante dacă pleci cu cel mic în vacanţă
Sunteţi părinţi de puţină vreme şi aceasta este prima vacanţă alături de copil? Veţi vedea, e frumos, dar diferit faţă de ce aţi avut până acum. Iar dacă ţineţi cont de sfaturile de mai jos, totul poate fi chiar perfect.
Cum alegi locul de cazare. Încă de la început trebuie să te informezi legat de condiţiile de cazare. Alege doar pensiuni dotate cu bucătărie în care să pregăteşti mâncarea specială a celui mic. E bine să mai aibă umbră şi spaţiu de joacă în curte. De asemenea, aveţi nevoie de linişte, deci evită spaţiile închiriate preponderent de tineri puşi pe distracţie.
Pregăteşte-te de drum. Indiferent cu ce călătoriţi, i-ai copilului, pe drum, jucăria preferată, păturica sau perna lui, care să-i creeze starea de confort de acasă. „Dacă mergeţi cu maşina, nu da muzica prea tare, implică-l în conversaţie, arată-i diverse locuri şi explică-i ce vede. Părintele care nu conduce este de preferat să stea cu el în spate. Faceţi opriri mai dese, ca să se poată dezmorţi”, explică psihologul Click! Mihaela Vintilă.
La restaurant. Dacă luaţi masa la restaurant, nu e o ruşine să întrebi chelnerul dacă mâncarea e proaspătă, să-l rogi să pună mai puţină sare şi condimente, să suplimentezi cu diverse alimente pregătite special pentru copil şi aduse în caserolă. În cazul în care copilul are peste 3 ani, lasă-l să mănânce singur şi laudă-l, ca să se simtă important.
Pe stradă. Indiferent ce boacăne face, nu-l certa în văzul tuturor pentru că se va simţi prost şi, pe viitor, îşi pierde încrederea în el, va deveni excesiv de sensibil şi de timid.
La plajă.
Evident, cunoşti regulile de a nu sta la plajă între orele 11.00 şi 17.00, de a-l da cu creme cu factor de protecţie, de a nu-l lăsa singur în apă. Mai departe, orientează-te spre locurile în care mai sunt copii. Aşa, cel mic va avea cu cine să se joace, dar şi părinţii care au copii sunt mai înţelegători, acceptă mai uşor năsdrăvăniile şi gălăgia.
Când nu se mai opreşte din urlat. Dacă e prea mic, înseamnă că are o problemă fizică, îi e prea cald, îi e foame, sete sau îl doare ceva. Dacă e mărişor şi are doar una din obişnuitele crize, încearcă să-i reorientezi atenţia. O jucărie nouă sau pe cea preferată îţi vor fi de mare ajutor. E recomandat să negociezi cu el oferirea jucăriei.