Au făcut yoga la 11.000 m înălţime

21 octombrie 2019 19:26   Fapt divers
Ultima actualizare:

Record absolut! Zborul QF7879 a durat exact 19 ore şi 16 minute. Aeronava Boeing 787 Dreamliner a decolat vineri la 21.27 de pe aeroportul JFK din New York şi a aterizat duminică la 7.43 în Sydney. Iată ce au făcut cei 49 de oameni de la bord pe durata călătoriei.

49 de oameni, adică şase piloţi, şase membri ai echipajului de bord, printre care şi un chef, o gaşcă veselă de reporteri, şase oameni care obişnuiesc să zboare frecvent şi şeful companiei Qantas, Alan Joyce, au decolat vineri seara de pe aeroportul JFK din New York.

Când avionul alimentat cu 101 tone de cherosen a ajuns deasupra oraşului Las Vegas, toţi cei aflaţi la bord au început să danseze Macarena. Asta pentru a digera cina picantă de cod cu sos din lămâie preparată special de un chef renumit.

Toţi pasagerii au stat la clasa business şi s-au uitat pe durata călătoriei la mai multe filme printre care Rocketmand, filmul biografic al lui Elton John. Au făcut yoga pentru a-şi pompa sânge în muşchi, la 11.000 de metri înălţime, au avut la dispoziţie inclusiv o sală de fitness pentru a-şi umple timpul şi au dat probe de urină şi sânge pentru a studia efectele unui astfel de zbor asupra organismului uman. Pe durata călătoriei au fost produse 3,5 grame de dioxid de carbon la fiecare gram de combustibil ars, ceea ce înseamnă că au fost produse 310 tone de dioxid de carbon, informează Organizaţia Internaţională de Aviaţie Civilă.

Avionul a fost ridicat în aer şi aterizat de căpitanul Sean Golding şi de copilotul Jeremy Sutherland, dar prin cabină au mai trecut şi alte două echipe de piloţi pe durata călătoriei de peste 19 ore. În timpul zborului, compania aeriană Qantas a măsurat cu o cască specială activitatea neurocerebrală a piloţilor şi le-a testat nivelul de melatonină din sânge.

Profesorul Stephen Simpson, de la Universitatea din Sydney, a interpretat rezultatele testelor şi a explicat că pasagerii cursei, care va fi deschisă publicului larg în 2022, nu vor suferi prea tare de diferenţa de fus orar şi de oboseala specifică unor curse aeriene.

Mai multe