Au renunţat la afacerea familiei pentru a călători în jurul lumii! Doar ei doi şi un catamaran

9 octombrie 2017 21:33   Fapt divers
Ultima actualizare:

Un cuplu din Statele Unite ale Americii a pornit într-o aventura incredibilă acum trei ani şi nu regretă nici măcar o clipă decizia nebunească de a-şi vinde toate proprietăţile şi de a pleca, cu un catamaran, spre Insulele Caraibe.

Potrivit mirror.co.uk, Mark şi Tracey Duckett erau proprietarii unui restaurant şi părinţii a trei fete majore atunci când au decis să îşi vândă afacerea şi să pornească în aventura la care visau de mai bine de două decenii, aceea de a naviga, doar ei doi, spre Insulele Caraibe , într-un catamaran care este dotat doar cu cele strict necesare supravieţuirii.

Cuplul a declarat că decizia luată de ei este cea mai bună din viaţa lor şi că nu regretă o clipă, deşi în ultimul timp tot ceea ce fac se rezumă la evitarea uraganelor devastatoare. “Ne gândeam să facem asta de decenii întregi. Am aşteptat ca toate fiicele noastre să devină majore. Am cumpărat catamaranul cu 8 ani înainte de a pleca, dar am petrecut foarte mult timp pentru a-l modifica în aşa fel încât să ne permită să călătorim în jurul lumii în siguranţă. Atunci când am plecat de acasă am fost foarte emoţionaţi şi îngijoraţi pentru că nici unul dintre noi nu deţine informaţii aprofundate despre navigaţie, dar ne bucurăm de fiecare moment pe care ni-l oferă această experienţă”, a declarat cuplul publicaţiei Daily Mail.

Au recunoscut că cel mai greu lucru din toată experienţa este lupta continuă pe care o poartă cu dorul pentru cele trei fiice care îi aşteptă acasă. “Ne este dor de fiicele noastre, dar ţinem legătura şi discutăm zilinic, mulţumită reţelelor de socialzare din zilele noastre”, au spus cei doi aventurieri.   

Mai multe