Au venit studenţii! 4 sfaturi ca să-ţi închiriezi rapid locuinţa

11 septembrie 2016 20:59   Fapt divers
Ultima actualizare:

La 3 octombrie începe un nou an universitar, iar oraşele sunt „invadate” de studenţi aflaţi în căutarea unei locuinţe cu chirie. Dacă vrei să-ţi pui casa la „bătaie”, ar trebui să te grăbeşti, pentru că te afli deja pe ultima sută de metri. Iată cum să închiriezi rapid şi fără riscuri!

Atenţie la cum mobilezi apartamentul. Studenţii caută o chirie pentru o perioadă determinată de timp. După ce termină facultatea, vor pleca. Însă pot pleca şi după două - trei luni. Sunt mai instabili, cu alte cuvinte. Aşadar, este important să avem o locuinţă mobilată într-un stil tineresc şi modern, dar fără a cheltui o avere.

Se caută strictul necesar: o canapea, o măsuţă şi un televizor în sufragerie, un pat şi un dulap în dormitor, o bucătărie utilată cu aragaz, cuptor, frigider, masă, scaune şi dulapuri, eventual un cuptor cu microunde, o baie în care să ai o maşină de spălat rufe. Să nu uităm că timpurile s-au schimbat, iar vitrina bunicii s-ar putea să nu mai fie pe gustul tinerilor”, ne spune Cristian Memetiş, director executiv ViaCasa. 

Casa trebuie să fie curată-lună

Foarte mulţi proprietari fac greşeala de a scoate la închiriere locuinţe care nu sunt suficient de curate, iar acest aspect este extrem de important.  „Înainte de a fi vizionată, casa ta trebuie să fie proaspăt zugrăvită,  geamurile impecabile, aparatura electrocasnică şi obiectele sanitare la fel. Trebuie făcute din timp toate reparaţiile, dacă este cazul. Mare atenţie la ţevile care curg, la instalaţia electrică, la obiectele sanitare defecte sau parţial defecte. Totul trebuie să fie funcţional în locuinţa ta atunci când primeşti clienţi la vizionare”, ne-a spus Cristian Memetiş. 

Cum stabileşti preţul corect

În primul rând, contează zona în care e amplasată locuinţa, dacă apartamentul se află în apropierea mijloacelor de transport în comun, a unei pieţe sau complex comercial, a unui spital sau policlinici. De asemenea, importante sunt dotările apartamentului: dacă e izolat termic, dacă are balcon, etajul este iarăşi de luat în calcul. Apoi, trebuie să ţii cont de sumele pe care le plăteşti lunar la întreţinere. Dacă iarna ai o întreţinere mare, atunci preţul chiriei ar trebui să fie mai mic. În schimb, dacă întreţinerea este mică, chiria poate fi mai mare. Pentru a stabili o sumă corectă, va trebui să te interesezi care este preţul zonei. Asta ca să nu ceri prea mult sau prea puţin. Evident, contează numărul de camere şi cât de vechi sau nou este imobilul în care se află apartamentul. 

Unde cauţi chiriaşi

Cristian Memetiş ne sfătuieşte să căutăm chiriaşii în rândul rudelor, cunoştinţelor, prietenilor şi colegilor de la serviciu. Este mai sigur aşa deoarece o recomandare venită din partea unei persoane pe care o cunoaştem e mai mult decât binevenită. Apoi, putem apela cu încredere la o agenţie imobiliară. Bineînţeles, putem da un anunţ în ziare sau pe Internet, dar trebuie să fim foarte atenţi la persoanele care se declară interesate. Pentru asta, înainte de semnarea contractului, recomandat este să aveţi o întâlnire pentru a vă cunoaşte mai bine. Încearcă să afli cât mai multe informaţii despre persoanele respective, pentru a-ţi da seama dacă vor putea plăti chiria lună de lună. Există studenţi care îşi plătesc chiria din salariul pe care îl obţin în urma unui job part-time sau a unei colaborări, însă există mulţi care sunt „sponsorizaţi” de părinţi. 

La ce să fii atent când alegi un apartament 

Specialiştii site-ului imobiliare.ro îţi dau câteva sfaturi de care ar trebui să ţii cont atunci când cauţi o locuinţă pentru închiriat. Pe lângă preţul mic, mai trebuie să ai în vedere şi următoarele aspecte: 

Starea proprietăţii. O locuinţă decentă este una curată şi bine întreţinută. Asta nu înseamnă că trebuie să te aştepţi, în mod invariabil, la mobilier de lux şi electrocasnice de ultimă generaţie, însă o zugrăveală şi o curăţenie generală sunt cerinţe fireşti, chiar şi în cazul segmentului de piaţă low-cost. Două probleme dificil de eradicat sunt mucegaiul şi dăunătorii (gândaci, furnici etc.).

Instalaţiile electrice şi sanitare. Instalaţiile electrice şi cele sanitare ar trebui să fie într-o stare normală de funcţionare, iar dacă observi defecţiuni nu te sfii să le semnalezi proprietarului. Pornind de aici, poţi iniţia o discuţie despre modul de remediere a problemelor pe durata contractului de închiriere.

Dotările apartamentului. Fă un inventar al dotărilor de care dispune proprietatea vizionată. Vor exista, desigur, elemente de care te poţi dispensa cu relativă uşurinţă (cuptor cu microunde, filtru de cafea etc.), dar şi condiţii de bază pentru confortul vieţii de zi cu zi (aragaz, frigider, maşină de spălat etc.). Dacă poţi îndeplini (o parte dintre) aceste cerinţe pe cont propriu, poţi opta, desigur, şi pentru o locuinţă semi sau nemobilată.

Cheltuieli adiacente şi datorii. Înainte de a lua decizia să te muţi, interesează-te cât costă întreţinerea iarna. Fă un calcul al tuturor cheltuielilor adiacente chiriei, pentru a vedea dacă ţi le poţi permite. Asigură-te că apartamentul nu are datorii, mai ales la întreţinere, şi verifică şi situaţia celorlalte locuinţe din bloc.

Mai multe