Biserica săsească din România care atrage tot mai mulți turiști. Când poate fi vizitată

8 iunie 2026 7:48

Una dintre cele mai vechi construcții medievale continuă să atragă turiști datorită peisajului spectaculos în care este amplasată și istoriei sale impresionante: biserica fortificată din Hosman. Monumentul, aflat la aproximativ 20 de kilometri de Sibiu, a fost salvat de la degradare după ce comunitatea locală și foștii locuitori sași au contribuit la restaurarea sa.

Biserica din Hosman. Foto: Claudiu Nelega. Facebook

Ridicată în secolul al XIII-lea, biserica evanghelică fortificată a trecut prin momente dificile după anii ’90, când majoritatea sașilor din localitate au ales să se stabilească în Germania. În lipsa comunității care a întreținut-o timp de secole, monumentul a ajuns într-o stare avansată de degradare.

Istoria bisericii din Hosman. Ce povestește un locuitor 

În anii care au urmat, mai multe lucrări de restaurare au fost realizate cu sprijinul localnicilor și al sașilor plecați în străinătate. Astăzi, biserica este unul dintre cele mai cunoscute obiective turistice de pe Valea Hârtibaciului.

„Am emigrat din Hosman în urmă cu 35 de ani, prin 1990. Atunci erau 400–500 de sași în sat. Unii au reușit să plece mai devreme, să fugă chiar. Alții, ca noi, au avut de așteptat până l-au morcovit pe Ceaușescu. Abia apoi am primit și noi aprobare să plecăm. De întors, s-au întors puțini, unii bătrâni, de 80–90 de ani acum. Alții, care și-au vândut casele și au părăsit România, au revenit în sat după ce au cumpărat alte case. Apoi au cumpărat și case care nu mai erau locuite. În altele s-au mutat romii”, a povestit, pentru „Adevărul”, Thomas Krauss, un localnic din Hosman.

Bărbatul mai povestește că, după 30 de ani ca șofer la Cooperativa Agricolă de Producție (CAP), în Germania a lucrat tot ca șofer. 

„Eram obișnuit să fac de toate aici, chiar dacă lucram numai ca șofer. În Germania, mi s-a spus: «Cu mașina tu nu ai treabă dacă se strică. Nu faci pene, motoare, reparații. Astea le fac alții. Tu numai conduci». Era mult mai ușor”, își amintește acesta.

La rândul ei, Katharina, soția acestuia, a lucrat în România mai bine de două decenii ca soră medicală în satul natal, iar în Germania a continuat să-și exercite profesia. 

„Eu aici, cel puțin, am dus-o greu. Pentru că am fost singura soră medicală din sat. N-am avut noapte să dorm toată noaptea. Nici de Crăciun, nici de Paști, nici de Anul Nou. Fiecare venea și bătea la geam. Trebuia să te descurci aici cum puteai, pentru că medicul venea o dată la două săptămâni”, își amintește Katharina.

Care este programul de funcționare al bisericii 

Potrivit lui Silviu Nicuț, reprezentant al Centrului European pentru Întâlnirea Tineretului – Biserica Cetate Hosman (CEPIT), principalele atracții ale satului sunt biserica fortificată, moara și mocănița, obiective care aduc anual tot mai mulți turiști în zonă.

„Noi facem parte, ca organizație, din CEPIT, Centrul European pentru Întâlnirea Tineretului – Biserica Cetate Hosman. Casa parohială aparține comunității săsești, la fel și biserica. Avem o înțelegere cu această comunitate și un contract prin care am închiriat casa parohială până în 2037. Vrem să promovăm biserica și, cu ajutorul acestei asociații, o deschidem pentru vizitatori.

În momentul de față, vara, biserica este deschisă de marți până duminică, între orele 10 și 17. Este prezent aici permanent un voluntar găsit cu ajutorul Forumului Democrat al Germanilor. Lunea, ca în cazul multor monumente istorice și muzee, este închisă. Dar se poate vizita și lunea. Avem un număr de telefon afișat pe poartă și avem și un voluntar din Germania, care este prezent aici în permanență”, a explicat acesta. 

Mai multe