Boli cu transmitere sexuală. Tot ce trebuie să ştiţi despre vaginita bacteriană

11 august 2020 16:22   Fapt divers
Ultima actualizare:

Vaginita bacteriană nu este chiar o boală cu transmitere sexuală, dar este considerată astfel din cauza factorilor declanșatori. Vaginita este o inflamaţie a mucoasei vaginului produsă de o bacterie numită Gardnerella Vaginalis. Bacteria este prezentă în mod normal în flora vaginală. Atunci când această floră se dezechilibrează, bacteria se înmulţeşte mai mult decât este normal şi se instalează infecţia.

Nu se cunosc cu exactitate cauzele vaginitei bacteriene și apare, de obicei, când echilibrul florei vaginale este dat peste cap. Unul dintre motivele apariției acestei afecțiuni este schimbarea partenerului sexual sau întreținerea de relații sexuale cu mai multe persoane, dar sunt mulți alți factori necunoscuți care duc la apariția bolii.

Printre factorii de risc ai acestei afecţiuni se numără folosirea frecventă a irigatoarelor şi a tampoanelor vaginale, toaleta vaginală făcută cu săpunuri dure, utilizarea pe termen lung a steriletului şi utilizarea lenjeriei intime din materiale sintetice.Simptomele includ mâncărimi, arsuri, durere în timpul urinării, secreții vaginale și un miros neplăcut. Diagnosticul se pune în urma unor analize ale secreţiei vaginale. Tratamentul medicamentos poate fi oral şi vaginal. Se poate întâmpla ca după administrarea tratamentului boala să recidiveze şi simptomele să reapară.

Mai multe