Broscoii şi-au făcut trupă de hip-hop

31 octombrie 2015 21:29   Fapt divers
Ultima actualizare:

În familia asta de broaşte de copac cu ochi roşii, care trăiesc în Australia, este clar cine cântă. Masculii sunt mai mici decât femelele şi ajung la 5 centimetri lungime, în timp ce ele depăşesc 7,5 centimetri. Şi pentru că nu au decât un singur microfon pus la bătaie, Oaky şi Oak îl împart pe note pentru a scoate pe bandă rulată hit după hit.

Nu se descurcă prea bine la acorduri fine sau să emită tremolouri de soprană, dar la hip-hop nu-i întrece nimeni. Ia uitaţi aici versuri: „Eu zic oac! Tu îmi zici oai! Eu fac ţup! Tu vrei să stai. Şi aşa tot ţopăim, până când ne ameţim”. Broscuţele nu sunt veninoase, dar poartă „hăinuţele” verzi pentru ca păsările care vor să le pape să le lase în pace să cânte până la ultimul vers. „Noi suntem cei care, ridică pădurea în picioare! Vom dansa acum, pân-la epuizare”, a punctat masculul Oak şi a înfulecat o musculiţă care le bruia vocalizele.

Mai multe