Câinele George a învăţat-o să facă primii paşi

16 februarie 2017 19:45   Fapt divers
Ultima actualizare:

Soarta nu a fost deloc prietenoasă cu micuţa Bella, de 11 ani, din Woburn, Massachusetts, SUA. Ea a venit pe lume cu o boală extrem de rară şi medicii i-au anunţat părinţii că este posibil să nu poată merge niciodată.

Diagnosticată cu Sindromul Morquio, Bella a înţeles că este diferită de ceilalţi copii şi nu va putea să se joace cu ei. Însă în 2014, George a intrat în familia Burton. Uriaşul Dog German s-a ataşat rapid de fetiţă şi au devenit nedespărţiţi. Petreceau ore în şir în curtea casei şi anul trecut s-a produs miracolul. 

„Nu-mi mai amintesc de când nu am mai văzut-o pe Bella alergând. Are probleme cu dezvoltarea oaselor şi nu se mai putea mişca. Însă George a convins-o să meargă din nou. Practic, a învăţat-o să facă primii paşi de una singură”, a povestit pentru Huffington Post Rachel Burton, mama Bellei.

Acum Bella şi George se pregătesc de un eveniment special: dulăul vrea să câştige o medalie la concursul căţeilor salvatori. Ei vor merge împreună în Orlando, Florida, pentru a defila în faţa juriului la concursul organizat de Asociaţia Chinologică Americană.

Ce e sindromul Morquio?

Se manifestă la finele primului an de viaţă. Este o boală genetică ce afectează 1 din 200.000 de copii. Boala blochează secreţia unei enzime importante în metabolismul celulelor osoase şi împiedică dezvoltarea normală a corpului. Odată cu trecerea timpului, copilul începe să nu se mai poată ridica din pat şi i se subţiază gleznele, iar şoldul devine nesigur. 

Mai multe