Câinele nepriceput va avea un nou stăpân în câteva zile

26 august 2016 18:16   Fapt divers
Ultima actualizare:

A răsărit soarele şi-n cuşca lui Tey, patrupedul care a fost scos la vânzare de Poliţia Neamţ, după ce a picat testele de la Centrul chinologic de la Sibiu. Pentru că licitaţia nu a suscitat interes, oamenii legii au hotărât să-l dea gratis. Vineri, peste 30 de cetăţeni depuseseră cereri pentru adopţia căţelului.

Frica şi meseria de poliţist nu prea merg mână în mână, aşa că Tey a decis să pună uniforma în cui şi să devină civil. Pe scurt, a fost concediat. Se pare că patrupedul n-a moştenit curajul părinţilor săi, ambii câini poliţişti, şi după ce a picat testele de la Centrul chinologic de la Sibiu a fost scos la licitaţie. Fără succes, însă! 

Câinele, care face parte din rasa ciobănesc belgian Malinois, este perfect sănătos, are un pedigree excelent, iar în iunie a împlinit un an. La evaluarea aptitudinilor pentru dresaj, cei din comisie au constatat că Tey are manifestări de frică accentuată faţă de stimulii externi. Mai exact, patrupedul e cam fricos şi n-ar fi de ajutor poliţiştilor. Licitaţia a început de la 618 de lei şi a scăzut până la 370 de lei, dar chiar şi aşa n-au apărut doritori. Aşa că oamenii legii au hotărât să-l dea gratis. Până vineri, la ora 13.00, au fost aşteptate cererile celor interesaţi. Şi n-au fost deloc puţini. Aceştia trebuie să facă dovada că au condiţii pentru creşterea şi îngrijirea animalului.

“Au fost depuse peste 30 cereri la sediul Poliţiei Municipiului Roman (n. red. aici este cazat Tey). Zilele acestea va fi organizată o comisie de specialitate care va selecta persoana care-l va lua în grijă pe Tey. Cu siguranţă, va ajunge într-o familie iubitoare. Săptămâna viitoare va avea o nouă casă”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ, Elena Bulgărea. 

Jake, scos la pensie după ce și-a pierdut aptitudinile 

Jake e un norocos! Câinele poliţist a ieşit la pensie anticipat, asta după ce, din cauza vârstei înaintate, şi-a pierdut aptitudinile. Aşa că Poliţia Arad, în slujba căreia s-a aflat până în vară, a decis să-l scoată la licitaţie. La primele trei nu s-a prezentat nimeni, spre bucuria partenerului său de serviciu, agentul Radu Vasiescu, care a putut astfel să-l ia acasă. “Căţelul e bine. A ajuns la colegul nostru Radu”, ne-a confirmat purtătorul de cuvânt al IPJ Arad, Lorena Pîrvulescu. Jake are 11 ani şi a participat la peste 1.500 de misiuni de ordine publică. 

Mai multe