Calendar ortodox 2018, 10 noiembrie. Sfinții zilei: Sfinţii Apostoli Rodion, Olimp, Erast, Sosipatru şi Cuart şi Tertie

9 noiembrie 2018 23:28   Fapt divers
Ultima actualizare:

Sfinţii Apostoli Rodion, Olimp, Erast, Sosipatru şi Cuart sunt prăznuiţi la data de 10 noiembrie în Calendarul ortodox. , Sfinţii Apostoli Rodion, Olimp, Erast, Sosipatru şi Cuart sunt între sfinții zilei, cinstiţi de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2018, pentru data de 10 noiembrie.

Rodion şi Olimp au fost apostoli din cei 70 şi l-au urmat la Sf. Ap. Petru la Roma unde au primit coroana martiriului în vremea împăratului Nero. Sosipatru şi Erast sunt pomeniţi de Sf. Apostol Pavel în epistola către Romani pe unul ca fost iconom al bisericii Ierusalimului şi mai apoi episcop al Paneadiei, pe celălalt ca episcop al Iconiei. Cuart a fost episcop al Beirutului şi mult a pătimit pentru dreapta credinţă şi pe mulţi elini a botezat în numele sfintei treimi. Sfântul Tertie a fost unul din scribii Sfântului Pavel învrednicindu-se de scrierea după dictare a epistolei cătrre Romani şi a fost pus al doilea episcop al Iconiei. Toţi stau acum de-a dreapta scaunului lui Dumnezeu în fericire veşnică şi se bucură de răsplata pentru nevoinţele şi ostenelile lor.

Calendar ortodox 2018, 10 noiembrie. Sfântul Mucenic Orest, răbdătorul de chinuri

În vremea împăratului Diocleţian, Maximin era guvernator în Cicilia şi Capadocia şi avea mare ură pe creştini şi s-a dus la împărat pentru a primi îngăduiţă să-i persecute pe cei din provinciile lui care nu se închină zeilor, să-i ardă şi să-i înece, să le zdrobească trupurile şi să le sfârtece, să-i dea pradă fiarelor sălbatice şi să-i omoare după bunul plac. Nu a primit îngăduinţa pentru ţinuturile sale ci pentru toată împărăţia, să dezrădăcineze creştinătatea şi să şteargă de pe pământ pomenirea creştinilor. Cu mândrie a plecat conducătorul Maximin şi s-a năpustit asupra creştinilor ca o fiară sălbatică asupra oilor nevinovate. În cetatea Tiana din Capadocia l-a găsit pe Orest, care nu numai că l-a înfuntat cu vorba dar l-a mărturisit fără ezitare pe Hristos şi i-a blestemat pe idoli.

Supărat Maximin l-a dus pe Sf. Orest la templul păgân şi a început să-l chinuie chiar acolo, înăuntru şi spunându-I să se închine la idoli entru a scăpa de cazne. L-au rup şi la chinuit de nu mai era loc pe trupul lui fără rană şi l-au ars cu fierul roşu şi au pus pe rănile lui oţet şi sare. Cu toate astea când Sfântul a cerut semn de la Hristos s-a pornit cutremur mare de templul s-a dărâmat şi cei aflaţi înuntru au scăpat cu fuga. Atunci l-au aruncat pe sfânt în închisoare, fără frană şi fără apă unde a stat şapte zile. Pentru că a văzut că nu reuşeşte să-l frângă a poruncit să fie legat de un cal sălbatic şi alergat calul până ce sfântul va muri. A fost tâtât ca la douăzeci şi patru de stadii de cetate înainte de a îşi da duhul în mâinile Domnului şi trupul a fost aruncat în râul Fiva la porunca guvernorului.

După aceea s-a arătat un om care lumina ca soarele ce a strâns moaştele sfântului şi le-a îngropat în munte, lângă cetatea Tiana.

Troparul Sfântului Mucenic Orest Glasul 4

Mucenicul Tău, Doamne, Orest, întru nevoinţa sa, cununa nestricăciunii a dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru; că având puterea Ta, pe chinuitori a învins; zdrobit-a şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lui, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.

La 10 noiembrie în calendarul ortodox 2018 mai sunt pomeniţi

  • Sfântul Martin, episcopul Galiei,
  • Sfântul Arsenie Capadocianul;
  • Sfântul Cuvios Teostirict din Simvola;
  • Sfântul Cuvios Nonnos;
  • Sfântul Sfinţitului Mucenic Mil, episcopul, cu doi ucenici ai săi;
  • Sfinţiii Mucenici Caliopie, Nir si Orion.
  • Tot astăzi se pomeneşte torturarea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe prin tragere pe roată.
Mai multe