Camera tânărului: ce să nu lipsească și cum o faci mai interesantă

30 martie 2021 13:58   Fapt divers
Ultima actualizare:

Dacă ai un copil adolescent și te muți într-o casă nouă sau vrei să renovezi, camera lui este printre cele mai importante locuri din întreaga locuință. Aceasta îi servește atât ca dormitor, birou, cât și ca sufragerie, și este necesar să-i surprindă personalitatea, dar și să-i mulțumească toate nevoile. În special dacă face școală de acasă, acesta va avea nevoie de cât mai mult confort și de o atmosferă care să echilibreze relaxarea cu munca. Iată câteva elemente necesare în camera adolescentului tău:

Atmosferă primitoare

Este important să înțelegi încă de la început ce își dorește copilul tău când vine vorba de decorul camerei. Nu poți amenaja o cameră de tineri în același fel în care îți amenajezi dormitorul sau sufrageria, deoarece trebuie să adaugi acele elemente originale, cool și reprezentative pentru el. În primul rând, cere-i părerea înainte de a face planul pentru camera lui. El va putea să-ți comunice cât mai clar ceea ce îl inspiră și să te ajute să ai o idee despre cum poate arăta o cameră modernă. Nu uita că gusturile tinerilor se schimbă destul de rapid, așa că este indicat să te concentrezi pe minimalism și să-l lași pe copilul tău să adauge elementele specifice pasiunilor sale. Poți opta pentru leduri smart care colorează întreaga cameră și care pot fi controlate prin Bluetooth, ca element cool care nu poate lipsi dintr-o cameră de tineret. Copilul tău va aprecia aceste mici detalii care îi transformă camera într-o ascunzătoare perfectă pentru un adolescent visător.

Culori inedite, dar rafinate

Când te muți în casă nouă și pui la cale stilul de amenajare pentru întregul spațiu, camera adolescentului trebuie să urmeze aceleași reguli de rafinament, with a twist. Ce trebuie să eviți atunci când alegi culorile este aspectul plictisitor și decorul prea serios. Este vorba, totuși, de camera unui tânăr, în care trebuie să surprinzi acest spirit, mai degrabă libertin. Optează pentru culori pe care le alegi împreună cu acesta sau nuanțe cât mai sigure, din punct de vedere estetic. Printre acestea se numără albastru bleumarin, galben muștar sau nuanțele pastelate și cele neutre, precum gri. Un decor cu nuanțe de gri se încadrează în tendințele stilului contemporan și se potrivește îndeosebi în camera unui adolescent aflat în ultimii ani de liceu. În această perioadă are o definiție mai bună asupra stilului personal și știe mai bine ce-și dorește, inclusiv de la amenajarea camerei sale.

Funcționalitatea

În secolul XXI, tot ceea ce ține de designul de interior se concentrează în mare parte pe funcționalitate. De la mobilier modular, eficientizarea spațiului și folosirea unei încăperi cu mai multe scopuri, toate acestea ar trebui să se regăsească în amenajările contemporane. În special în această perioadă, pandemia de Covid-19 ne-a învățat să fim mai atenți la felul în care interacționăm cu spațiile din jurul nostru. Dacă muncești de acasă, probabil știi cât de important este să ai suficient loc pentru a instala un spațiu de lucru potrivit. Pentru copilul tău este esențial să poată desfășura în camera lui diferite activități, fără a fi încurcat. Camera lui devine o minigarsonieră, iar mobilierul minimalist, montat pe pereți, cu mult spațiu de depozitare este cel mai potrivit. De asemenea, acordă atenție biroului pe care îl alegi, deoarece copilul tău va lucra mult, în special în perioada în care face școala online.

Camera adolescentului este mai mult decât o cameră a copilului și reprezintă un element central în viața acestuia. Decorul și atmosfera îi pot influența starea de zi cu zi, dar și productivitatea. Cere-i părerea și planifică un design care îl impresionează încă din primul moment.

Mai multe