Cântărea 126 de kg, dar acum arată ca un model! Cum a reușit să slăbească cu ajutorul Instagram-ului

21 mai 2019 15:02   Fapt divers
Ultima actualizare:

Josephine Desgrand (19 ani) a apelat la rețeaua socială Instagram pentru a descoperi metode de slăbit care funcționează. Acum, după o transformare spectaculoasă, ea este inspirația altora pentru a-și schimba stilul de viață.

Tânăra susține că a fost dependentă de ciocolată și de alte dulciuri, iar obsesia ei pentru zahăr i-a triplat greutatea în doar doi ani. Josephine Desgrand a cântărit 126 de kilograme și a fost nevoită să poarte haine XXL. Acum, frumoasa blondă poartă măsura europeană 38, după ce și-a transformat total dieta. Josephine a renunțat complet la zahăr. Josephine nu doar mănâncă sănătos, ci face și sport aproape zilnic.

Josephine Desgrand a înlocuit dulciurile cu bomboane mentolate

„Foloseam Instagram-ul zilnic cu scopul de a găsi soluții și de a slăbi. Îmi plăcea să mă uit la poze cu oameni din totă lumea care au reușit să slăbească. Aceste fotografii mă motivau. Am fost mereu durdulie. Eu și familia mea suntem gurmanzi și aveam mereu în casă ciocolată și chipsuri. Într-o zi, m-am uitat în oglindă și mi-am dat seama că greutatea mea s-a triplat. Am încercat să țin tot felul de diete, dar mereu sfârșeam prin a mânca dulciuri. Mâncam orice fel de dulciuri între mese: biscuiți, ciocolată sau înghețată. Acum, când îmi este poftă de ceva dulce, pur și simplu mănânc o bomboană mentolată”, a mărturisit Josephine Desgrand, citată de The Sun.

Tânăra a mărturisit că nu s-a simțit niciodată confortabil în haine de vară, iar asta a făcut-o să-și dea seama că trebuie să schimbe ceva. Astfel, Josephine s-a apucat să se inspire din alți oameni care au slăbit și care și-au împărtășit poveștile pe Instagram și pe Youtube. Pentru că persoanele care au trecut prin aceste transformări sunt oameni de rând, nu vedete, ea a simțit că poate face și ea acest lucru. 

„Am încetat să mai mănânc gustări nesănătoase și fast-food. Am urmat sfaturile oamenilor de pe Instagram și am încetat să mă mai gândesc la asta ca la o dietă. Am început să văd ceea ce fac ca pe un stil de viață. Acum sunt mult mai fericită și mult mai sănătoasă. Atunci când simțeam că îmi vine să renunț, mă uitam pe Instagram și găseam din nou motivația de care aveam nevoie”, a mai explicat tânăra. De trei ani, Josephine Desgrand și-a păstrat greutatea și a devenit o inspirație pentru alți oameni pe Instagram. Contul ei este urmărit de 130.000 de oameni, iar ea se folosește de rețeaua socială pentru a-i ajuta și pe alții.

„Nu îmi vine să cred că fata din pozele vechi sunt eu. Nu m-am întoarce niciodată la viața pe care o aveam în trecut. Acu sunt schimbată complet. Eu locuiesc lângă plajă, dar evitam să mă duc la mare sau purtam rochii cu mânecă lungă, deși afară erau peste 30 de grade. Acum, mă simt confortabil în propria mea piele și ador să por rochișe scurte”, a adăugat Josephine Desgrande. 

Mai multe