Care este legătura dintre gropile abisale siberiene și Triunghiul Bermudelor

22 martie 2016 11:06   Fapt divers
Ultima actualizare:

Fie că suntem adepți ai teoriilor conspirației, fie că obișnuim să găsim soluții raționale ale unor fenomene încă neelucidate, în lume se petrec lucruri care încă nu au explicații științifice. Anul trecut s-au împlinit 40 de ani de când misterul Triunghiului Bermudelor a intrat în atenția publicului și încă nu s-a găsit o explicație concludentă pentru fenomenele care se petrec acolo. Zona ar putea fi însă legată de un al mister din Siberia.

Cercetătorii par să fi găsit o legătură între fenomenele paranormale care se petrec în Triunghiul Bermudelor (zona cuprinsă între Florida, Puerto Rico și Insulele Bermude) și gropile abisale care au apărut în mod misterios în Siberia, conform ViralNova.com.

Oamenii de știință de la Institutul Trofimuk au descoperit că imensele gropi din Siberia se formează atunci când temepratura ridicată a solului duce la eliberarea de gaze subterane. Acestea sunt prinse în permafrost, stratul de pământ care este permanent înghețat și se produc explozii.

Cercetătorii de la Universitatea Arctic din Norvegia au observat că există cratere de metan în adâncurile Mării Barents care cel mai probabil s-au format în același fel ca gropile siberiene. De asemenea, oamenii de știință sunt de părere că astfel de cratere ar putea fi prezente și în Oceanul Atlantic. Geologul rus Igor Ielțov crede aceste cratere se găsesc și în Triunghiul Bermudelor, având și o explicație pentru fenomenele stranii: când gazul metan înghețat se topește și se transformă în gaz, face să crească temperatura oceanului în acea regiune.

Apreciază cu un like pagina noastră de Facebook dacă ți-a plăcut acest articol. Vei afla și mai multe informații interesante!

Mai multe