Cât de des se gândesc bărbații la sex?
Cu siguranţă este imposibil să aflăm un răspuns exact, dar ceea ce se ştie este că atunci când bărbaţilor li s-a adresat această întrebare în cadrul unui studiu, 54% au declarat că se gândesc la sex de mai multe ori pe zi.
Conform unui studiu citat în cartea “150 de experimente pentru cunoaşterea sexului opus” a lui Serge Ciccotti, specialiştii au constatat următoarele:
- Bărbaţii sunt mult mai susceptibili să aibă fantezii sexuale şi să se excite cel puţin o dată pe zi.
- Fanteziile sexuale implică mai multe partenere şi în special partenere cu care nu doresc să aibă o relaţie pe termen lung. În fanteziile lor, imaginile mentale ale bărbaţilor sunt constituite din sâni, fese şi organe genitale.
Dar ce fac bărbaţii atunci când nu se gândesc la sex?
Ei bine, se masturbează, de vreme ce potrivit studiului realizat de Laumann şi colegii săi, 85 % dintre bărbaţii căsătoriţi afirmă că s-au masturbat în ultimul an, faţă de 45% dintre femei care declară acest lucru. Desigur, bărbaţii nu pierd timpul gândindu-se la sex, ei se gândesc de asemenea la maşini şi fotbal! Lăsând gluma deoparte, un lucru este în orice caz sigur, anume că bărbaţii petrec mai mult timp gândindu-se la sex decât practicându-l.
Cât despre orgasm, el este mai frecvent la bărbat decât la femeie, dat fiind că 75% dintre bărbaţi declară că au întotdeauna, spre deosebire de 29% dintre femei. În pofida prejudecăţilor, doar 10% dintre bărbaţi preferă să ejaculeze în urma unei felaţii. În schimb, 18% dintre femei preferă să aibă orgasm graţie cunnilingusului.