Ce distracţie la «Congresul Moş Crăciun»!

26 iulie 2017 20:06   Fapt divers
Ultima actualizare:

Cea mai mare aglomeraţie de „moşi” pe metru pătrat a fost zilele acestea în Danemarca. Explicaţia? Capitala Copenhaga a găzduit tradiţionalul ”Congres Moş Crăciun”, cu invitaţi din toată lumea.

De 60 de ani încoace, e o tradiţie ca sute de „Moşi Crăciun” să pună ţara la cale în plină vară, pentru ca în miezul iernii lucrurile să meargă strună. Oraşul Copenhaga a fost „roşu” zilele acestea, pentru că sute de bătrânei simpatici, cu barbă lungă şi deasă şi desagi cu jucării au umplut străzile, parcurile şi bărcile. Turiştii s-au înghesuit să-şi facă poze cu Moş Crăciun, copiii promiteau deja că vor fi cei mai cuminţi din lume, iar spiriduşii îşi notau cerinţele micuţilor.

La ”Congresul Moş Crăciun” au participat „specialişti” din Danemarca, Norvegia, Suedia, Groenlanda, Spania, Germania, ba chiar şi din America şi Japonia. Moşii s-au dovedit puşi pe distracţie, dar au planificat în detaliu şi strategia pentru noaptea de 24 spre 25 decembrie, atunci când au fooooarte multă treabă prin toate casele copiilor cuminţi.

Mai multe