Ce înseamnă dacă plouă în Vinerea Mare. Tradiții și credințe din bătrâni
Vinerea Mare este una dintre cele mai importante zile din calendarul creștin ortodox, în care este comemorată răstignirea și moartea lui Iisus Hristos, înaintea Înviere. Este o zi a durerii, dar și a speranței, în care credincioșii își îndreaptă atenția către jertfa supremă și iubirea desăvârșită.
Ce simbolizează Vinerea Mare în tradiția creștină
În Vinerea Mare, Biserica Ortodoxă comemorează moartea lui Hristos pe Cruce, momentul culminant al pătimirilor Sale. Comemorarea începe încă din seara de joi, prin Utrenia Vinerii Mari, și continuă vineri cu Vecernia, când este amintită coborârea de pe Cruce și așezarea în mormânt.
Această zi aduce în prim-plan toate suferințele îndurate de Mântuitor: batjocura, coroana de spini, biciuirea, setea, oțetul și strigătul de părăsire. Este considerată ziua în care păcatul atinge apogeul pe Golgota, dar și momentul în care iubirea și ascultarea lui Hristos se arată în forma lor supremă.
Vinerea Mare este, astfel, o zi de doliu, liniște și reflecție profundă, în care mulți credincioși evită activitățile obișnuite și se concentrează pe rugăciune.
Ce înseamnă ploaia în această zi sfântă
În tradiția populară, vremea din Vinerea Mare are o semnificație aparte. Din bătrâni se spune că, dacă plouă în această zi, este un semn bun pentru întreg anul.
Ploaia este văzută ca o binecuvântare, un indiciu că anul va fi bogat și roditor, cu recolte bune și belșug în gospodării. În schimb, dacă nu plouă, se crede că anul va fi mai sărac, cu roade mai puține și dificultăți.
Această credință reflectă legătura profundă dintre om și natură, dar și modul în care semnele vremii erau interpretate ca mesaje divine.
Credințe populare despre vreme în Vinerea Mare
Vinerea Mare mai este cunoscută și ca Vinerea Seacă, deoarece mulți oameni țin post negru, fără mâncare și apă, până seara. Se consideră că acest sacrificiu aduce sănătate și spor.
În popor se mai spune că există o legătură între apă și purificare. Astfel, cei care se scufundă de trei ori în apă rece în această zi ar putea fi feriți de boli tot anul.
Seara este dedicată Deniei Prohodului Domnului, o slujbă profundă în care este comemorată suferința și moartea lui Hristos. În cadrul acesteia, Sfântul Epitaf este așezat în mijlocul bisericii, iar credincioșii trec pe sub el, într-un gest simbolic de smerenie și credință.
Superstiții și obiceiuri din Vinerea Mare
Vinerea Mare este înconjurată de numeroase interdicții și obiceiuri păstrate din bătrâni. Se spune că nu este bine să muncești în această zi, deoarece aduce ghinion și lipsă de noroc. Din acest motiv, oamenii evită treburile casnice și activitățile gospodărești.
Nu se spală, nu se coase, nu se țese și nu se gătește, pentru a nu o supăra pe Sfânta Vineri. De asemenea, nu se vopsesc ouăle în această zi, acestea fiind pregătite în Joia sau Sâmbăta Mare.
Există și restricții alimentare cu semnificații simbolice. Nu se consumă urzici, deoarece se spune că Iisus a fost bătut cu aceste plante, și nici oțet, amintind de suferința Sa pe Cruce.
Totodată, nu este bine să te tunzi în această zi și nici să sacrifici animale sau păsări. În unele zone, nu se coace pâine și nu se face borș, pentru a evita răul și necazurile.
Pe de altă parte, există și obiceiuri considerate benefice. Mulți oameni afumă casa cu tămâie, înconjurând-o de trei ori, pentru protecție. După slujbă, credincioșii merg la cimitir, aprind lumânări și își pomenesc morții.
Vremea în Vinerea Mare, în România
Astăzi este neobișnuit de rece în toată țara, cu cer variabil și ploi slabe în sud, centru și est, iar la munte apar ninsori. Temperaturile maxime sunt între 6 și 13–14°C.
În majoritatea regiunilor vremea rămâne rece, cu înnorări, ploi slabe și pe alocuri lapoviță (mai ales în Moldova, Muntenia, Oltenia și Transilvania). Vântul suflă moderat, mai intens în unele zone. În vest și nord-vest apare mai mult soarele, dar temperaturile rămân sub normal.
La munte persistă condiții de iarnă, cu ninsori și vânt mai puternic pe creste.
În București, vremea este rece, cu aproximativ 11°C ziua și ploi slabe, iar noaptea temperaturile scad până la 1–4°C.