Ce înseamnă o relaţie? Multe cupluri greşesc crezând că dragostea rezolvă orice problemă

21 august 2019 16:04   Fapt divers
Ultima actualizare:

Într-o relaţie nu se poate doar să primeşti, trebuie şi să dai. Atunci când unul dintre parteneri începe să resimtă faptul că dă foarte mult şi primeşte prea puţin în schimb, este clar că relaţia este inegală.

O relaţie înseamnă mai mult decât iubire, pasiune şi timp petrecut împreună, o relaţie înseamnă încredere, devotement, respect, valori şi ţeluri comune, dar şi compromisuri. De fapt, nu există relaţie fără compromisuri, însă şi acestea au limitele lor. Dacă doar unul dintre parteneri lasă de la el sau ajunge să se compromită, atunci relaţia aceea nu va avea viitor. Este foarte important să se găsească un echilibru al relaţiei, fără a cădea în latura extremă şi a trăi din compromis în compromis.

Multe cupluri greşesc crezând că dragostea rezolvă orice problemă, iar dacă partenerul te iubeşte cu adevărat va face ce i se cere fără crâcnire. Oamenii au însă propria identitate şi propriile nevoi, iar angajarea într-o relaţie de cuplu nu înseamnă să renunţe pur şi simplu la toate acestea.

Mai multe