Ce le place cel mai mult bărbaţilor la o femeie?
Oricât de frumoasă ai fi şi oricât de îndrăgostit ar fi el, la un moment dat magia se va destrăma şi nimic nu va mai părea la fel de perfect, dacă nu ai personalitate şi individualitate. Celor mai mulţi bărbaţi li se par irezistibile femeile încrezătoare, competitive, care să le servească mereu noi provocări şi să îi incite prin mister şi originalitate.
Dacă nu ai pasiuni sau aspiraţii proprii, dacă eşti mai tot timpul plictisită şi tot ce faci se leagă de partenerul tău, să nu te miri dacă la un moment dat nu vei mai avea pentru cine să găteşti, să te aranjezi sau să îţi cumperi o bluză nouă.
Trebuie să înţelegi că oricărui bărbat îi place să primească atenţie, să fie admirat, iubit, îngrijit, însă odată ce toate acestea depăşesc limita normalului iar el se va simţi constrâins de dependenţa ta, te va părăsi, chiar fără să îi pară rău.