Ce să faci de Revelion ca să-ţi meargă bine tot anul
„Câte bordeie, atâtea obiceie”, spune o vorbă din popor. Iar la trecerea într-un nou an, obiceiurile şi superstiţiile sunt cu nemiluita. Ele variază de la ţară la ţară, astfel, dacă petreci Revelionul peste hotare, nu strică să încerci şi tu „reţeta” locului.
Mănâncă boabe de struguri în Spania şi Portugalia
Dacă Anul Nou te va găsi în Spania sau Portugalia, tradiția locală spune să mănânci o boabă de strugure la fiecare dintre cele 12 bătăi ale ceasului la miezul nopții, pentru prosperitate. Se crede că aceia care nu reușesc să mănânce numărul corect de struguri la momentul potrivit, sunt în pericol de a avea ghinion în anul care începe, ne spun specialiştii de la Tripsa.
Fructele anunţă cum îţi va fi anul, în Turcia şi în Republica Cehă
În Republica Cehă, oamenii vor să afle ce le rezervă viitorul de Anul Nou și fac asta de obicei cu ajutorul unui măr. Fructul este tăiat în jumătate și forma miezului dă indicii despre soartă: dacă este o cruce prevestește lucruri rele, dar dacă este în formă de stea, va urma fericire.
Tot cu ajutorul fructelor află lucruri despre viitor și persoanele din Turcia. Ei aleg rodii pe care le aruncă din balcon în stradă şi cred că pe cât “explodează” mai tare, cu atât mai bogat va fi anul care urmează.
Dorinţele se scriu pe hârtie, în Rusia
Un obicei popular de Anul Nou în Rusia este să scrii o dorință pe o bucată de hârtie care apoi este arsă, iar scrumul este pus într-un pahar de șampanie. Pentru ca dorința să se îndeplinească, șampania trebuie să fie băută înainte ca ceasul să bată miezul nopții.
Poartă ceva roşu în Italia, ceva alb în Brazilia, ceva roz în Argentina
Italienii, brazilienii și argentinienii au obiceiuri legate de purtatea de obiecte specifice de îmbrăcăminte, pentru a atrage norocul în anul care începe. În Italia tradiția spune că toată lumea trebuie să poarte lenjerie roșie, în timp ce în Brazilia oamenii trebuie să poarte alb, fie lenjerie sau alte articole de îmbrăcăminte, în Argentina lenjeria trebuie să fie roz pentru a întâmpina așa cum se cuvine Noul An, iar în Venezuela culoarea trebuie să fie galben.În Chile se mănâncă linte atunci când ceasul bate miezul nopții, deoarece cred că astfel încep un nou an prosper, în timp ce în Irlanda o tradiție străveche este să se lovească pereții casei cu franzele de pâine pentru a goni spiritele rele și a invita spiritele bune în anul care începe.