Ce se întâmplă cu bărbații după ejaculare? Lucruri puţin ştiute despre sexualitatea masculină
Sunt tot felul de lucruri pe care femeile nu le ştiu despre sexualitatea bărbaţilor şi nu pentru că nu ar fi interesate, ci pentru că există o reţinere în abordarea unor astfel de subiecte, de ambele părţi.
„Încearcă să te obişnuieşti cu ideea că partenerul tău poate fi excitat de feromonii pe care îi produci. Dacă te deranjează chestia asta, atunci încearcă să treci peste. Lucrul ăsta se întâmplă de milioane de ani şi nu e diferit, în principiu, de atracţia lui faţă de cum arăţi sau de lucrurile pe care le spui”, a spus Paul Jenner în cartea sa, „Sex ca la carte”. Iată în articolul de mai jos, câteva lucruri mai puţin ştiute despre sexualitatea masculină.
Cea mai sensibilă parte a penisului este glandul(partea din vârf), mai ales partea frenului, restul variază în sensibilitate de la bărbat la bărbat şi depinde de asemenea şi de nivelul erecţiei.
Bărbaţii au nevoie ca penisul să fie lubrifiat aşa cum femeile au nevoie ca vaginul să fie lubrifiat, astfel stimularea este dureroasă.
Unii bărbaţi pot ejacula de mai multe ori pe zi, alţii doar o dată sau de două ori pe săptămână.
Aproape toţi bărbaţii se masturbează.
Aproape tuturor bărbaţilor le place pornografia.
După ejaculare, trec printr-o perioadă “refractară” în timpul căreia nu mai pot face sex. Această perioadă durează de la câteva minute la unii bărbaţi tineri până la ore întregi în cazul bărbaţilor mai în vârstă.
E normal ca bărbaţii să fie excitaţi de feromonii femeilor.
Bărbaţii au şi ei câteodată dureri de cap, stresul şi munca multă poate duce la pierderea dorinţei de a face sex.