Ce țară a interzis Valentine's Day! Toți îndrăgostiții sunt supărați foc

13 februarie 2017 18:11   Fapt divers
Ultima actualizare:

Îndrăgostiții din toată lumea așteaptă cu sufletul la gură Valentine's Day, ziua în care cuplurile își sărbătoresc iubirea și se cadorisesc unii pe alții. Din păcate, cu doar o zi înainte de 14 februarie, judecătorii unei țări asiatice au decis să interzică sărbătoarea.

Curtea Supremă din Islamabad, Pakistan, a decis: Valentine's Day nu se mai sărbătorește în întreaga țară, iar decizia se aplică imediat. Ordinul interzice reclamele care fac referire la Ziua Îndrăgostiților, dar și vânzarea de obiecte care ar trimite cu gândul la această sărbătoare și orice manifestare publică, anunță CNN.

Curtea a luat această hotărâre după ce un bărbat a inițiat o petiție în care a transmis ideea că practicile și reclamele de Valentine's Day sunt total în neconcordanță cu învățăturile islamului și că ar trebui interzise de urgență.

În Pakistan, Ziua Îndrăgostiților este văzută drept ceva imoral. Decizia Curții Supreme nu este atât de ciudată pe cât sună, având în vedere că în fiecare an, în Pakistan, au fost tot felul de proteste împotriva acestei sărbători. În 2016, președintele țării le-a cerut cetățenilor să nu celebreze o zi care nu face parte din tradiția musulmană, ci din cea a lumii vestice.

Mai multe