Cea mai mică rasă de câini din lume
Dezbaterile privind cea mai mică rasă de câini din lume sunt, în continuare, aprige. În prezent, trei rase canine sunt considerate, pe întreg mapamondul, cele mai mici, diferenţele de mărime şi greutate dintre ele fiind extrem de mici.
Chihuahua este considerată, în prezent, cea mai mică rasă de câini din lume, la fel ca şi rasele Affenpinscher şi Brussels Griffon. Deosebirile dintre aceşti câini sunt isesizabile, aşa că, în linii mari, toate aceste trei rase pot fi considerate "cele mai mici". Iată care sunt caracteristicile acestor căţei... de buzunar.
Preferaţii vedetelor şi nu numai, câinii din rasa Cihuahua sunt energici, protectivi şi nepretenţioşi şi... încap în buzunar. În pofida mărimii, care se încadrează între 15 şi 23 de centimetri, această cea mai mică rasă de câini din lume nu este, totuşi, recomandată celor care au copii mici. Motivul ţine de temperamentul lor, câinii cihuahua fiind foarte uşor de iritat. Când sunt scăpaţi de sub control, pot deveni distructivi şi chiar agresivi. Însuşirile care îl recomandă drept "cea mai mică rasă de câini din lume" sunt înălţimea, care nu depăşeşte 23 de centimetri şi greutate care ajunge, la un adult din rasă pură, la 3 kilograme.
Cea mai mică rasă de câini din lume - Affenpinscher
Affenpinscher, numit şi "Câinele maimuţă" datorită aspectului său, poate fi considerat, cea mai mică rasă de câini din lume, ajungând la maxim 4 kilograme şi 30 de centimetri. Este un câine deosebit de prietenos, sociabil, iubeşte să primească atenţie şi să fie înconjurat de oameni, ceea ce îl recomandă şi familiilor care au copii mici.
Această cea mai mică rasă de câini din lume este nu doar foarte jucăuşă, ci şi utilă în prinderea animalelor dăunătoare, precum şoareci sau şobolani.
Cea mai mică rasă de câini din lume - Brussels Griffon
Această cea mai mică rasă de câini din lume a apărut ca urmare a încrucişării dintre alte două rase: Pug şi Toy Spaniel Englez. Brussels Griffon este considerat, ca şi câinii Chihuahua sau Affenpinscher, un căţel de jucărie, datorită mărimii.Un adult nu creşte mai mult de 20 de centimetri, iar în greutate rar depăşeşte 4,5 kilograme.
Reprezentanţii acestei rase sunt deosebit de jucăuşi şi alerţi, fiind foarte iubiţi de către copii.
Brussels Griffon este nu doar cea mai mică rasă de câini din lume, ci şi una dintre cele mai inteligente. Pot fi dresaţi foarte repede şi ascultă comenzile stăpânului, împrumutând chiar obiceiurile lui.