Cele mai puternice rugăciuni în Postul Paştelui, de ajutor şi la ceas de boală
Modul fiecăruia de a vorbi cu Dumnezeu, rugăciunea este şi hrană spirituală, o dată în plus în timpul Postului Paştelui, perioadă de primenire trupească şi sufletească a creştinilor. Rugăciunea face posibilă lucrarea Duhului Sfânt, iar, pentru a avea putere, e nevoie de toată sinceritatea şi atenţia ta.
Pregătirea spirituală pentru Sfintele Paşti nu înseamnă doar post, ci şi rugăciune. Aşa cum prin post îţi primeneşti trupul, prin rugăciune îţi hrăneşti sufletul. Oricât de scurtă ar fi ruga ta, va face ca Dumnezeu să fie prezent. De aceea se spune că acesta este un mod de comunicare cu divinitatea. Este important să nu-ţi laşi gândul să se ducă în altă parte la vremea rugăciunii şi să înţelegi ceea ce ceri. Pentru a reuşi, aşază-te într-un loc îndepărtat de zgomote, lasă-ţi puţin timp pentru a te linişti, respiră profund, apoi începe cu „Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, slavă Ţie!“. Dacă mintea îţi fuge la altceva, reciteşte, pentru a înţelege, întreaga rugăciune.
Citește în continuare aici care sunt rugăciunile puternice în caz de certuri, de boală, de neliniște în fața pericolelor vieții.