Comportamente care îţi pot afecta relaţia. Încăpăţânarea este unul dintre ele
La începutul fiecărei relații, partenerii încearcă să-și arate unul altuia de ce sunt în stare, implicit doar părțile bune. Însă, cu trecerea timpului, caracterul fiecăruia iese la iveală. Partenerii devin mult mai confortabili unii cu ceilalți și își arată adevărata personalitate. Chiar dacă efectele nu se văd imediat, aceste comportamente îți pot afecta relația.
Eşti prea încăpăţânată
Încăpăţânarea poate fi o sabie cu două tăişuri: pe de-o parte, poate fi o calitate, pentru că te face să fii perseverentă, însă, pe de altă parte, în relaţia cu partenerul de viaţă nu îţi va aduce atât de multe beneficii. Iar asta pentru că încăpăţânarea de care dai dovadă te face să îţi doreşti cu ardoare să ai dreptate tot timpul. Ori asta este imposibil. Învaţă să faci compromisuri şi să accepţi că şi partenerul tău poate să aibă dreptate în anumite cazuri.
Refuzi sa asculţi
Dacă nu poţi vedea lucrurile şi din perspectiva partenerului de viaţă, înseamnă că nu prea te pricepi să asculţi cu adevărat părerile. Iar ăsta este un obicei toxic pentru că nu poţi comunica eficient cu iubitul. Să îl asculţi cu adevărat pe acesta înseamnă să îl faci să se simtă observant şi acceptat, luat în considerare.
Faci presupuneri
Unul dintre cele mai toxice obiceiuri pentru o relaţie, de care multe persoane se fac vinovate, este presupunerea. Şi anume, să presupui în mod constant că iubitul înţelege ceea ce vrei să spui. De cele mai multe ori, nu este adevărat. Este crucial într-o relaţie să îţi comunici clar dorinţele, ideile, părerile, în loc să presupui că cealaltă persoană cunoaşte ceea ce tu nu verbalizezi.
Eşti defensivă
Cu toţii putem fi uşor defensivi într-o relaţie, mai ales atunci când ne simţim atacaţi. Cu toate astea, nu faci decât să aprinzi o ceartă între voi doi. Putem face greşeli într-o relaţie, şi este perfect normal, iar cheia este să ne asumăm responsabilităţile în loc să inventăm scuze sau să dăm vina pe partener.
Eviţi discuţiile dificile
Este mult mai ușor să eviți probleme care te frământă în loc să te înfrunți. Evitarea conversațiilor despre viața voastră sexuală sau despre ceva care crezi că nu a mers întocmai în regulă va fi mult mai dificil din punct de vedere emoțional să treci peste. Iar pe lângă asta, nici nu vă ajută în relație. Chiar dacă ai impresia că, dacă nu vorbiți despre problemele pe care le aveți, ele vor dispărea, în realitate ele tot există.