Comportamentul pe care nicio femeie nu trebuie sa îl accepte într-o relaţie
Comportamentul agresiv nu trebuie tolerat indiferent care este forma de manifestare, verbală sau fizică. Este important ca femeile să înţeleagă faptul că un comportament violent din partea partenerului de viaţă nu trebuie să fie niciodată acceptat. Fiecare reprezentantă a sexului frumos are dreptul să fie apreciată, iubită, respectată şi să se simtă în siguranţă, în relaţie.
Dacă ai avut ghinionul să întâlneşti şi să intri într-o relaţie cu un bărbat violent, probabil acest lucru s-a întâmplat deoarece această trăsătură a personalităţii sale nu s-a lăsat descoperită de la început.
Cu siguranţă îi vei descoperi latura violentă mult după ce te-ai îndrăgostit de el, însă trebuie să fii conştientă de faptul că iubitul tău nu se va schimba niciodată indiferent câtă iubire îi vei oferi. Dacă te-a lovit o dată, o va face din nou.
Aşadar, nu te gândi să îi treci cu vederea agresivitatea, astfel de compromisuri în viaţa de cuplu nu îşi au rostul. Renunţă fără regrete la cel pe care credeai că îl vei iubi toată viaţa chiar dacă vei suferi o perioadă. Este esenţial să conştientizezi faptul că tu eşti cea mai importantă persoană în viaţa ta, aşa că prinde încredere în tine şi rupe legătura cu bărbatul care îţi face mai mult rău decât bine.