Compromisul, normal într-o relaţie. Fără a şti să facem un compromis, nu avem cum să “staţionăm” prea mult acolo

Compromisul este absolut esenţial într-o relaţie. Fără a şti să facem un compromis nu avem cum să “staţionăm” prea mult acolo. Compromisul în relaţia de cuplu nu trebuie să însemne renunțare la sine, capitulare, detașare de propriile nevoi sau o decădere din drepturi. Rolul acestuia este să asigure armonia în relaţie, nu să intensifice tensiunile.

Ideea de compromis în relaţie sperie multă lume, mai ales astăzi, când majoritatea oamenilor acordă o mare importanţă ideii de independenţă şi libertate. Un compromis nu trebuie privit asemenea unei obligaţii, a unui lucru pe care eşti nevoit să-l faci. Din contră, trebuie să te gândeşti că este o atitudine înţeleaptă pentru bunul mers al relaţiei.

Unul dintre rolurile compromisului este chiar acela de a-i face loc unei alte persoane în viaţa ta. De la timpul, energia, emoţiile pe care i le aloci şi până la spaţiu, toate reprezintă renunţări la comportamente anterioare cunoaşterii persoanei respective.

Apoi, odată cu implicarea în relaţie, obiceiurile fiecăruia încep să se manifeste, iar pe măsură ce creşte intimitatea, acestea pot părea să vină în avalanşă. Locuitul împreună creează un spaţiu propice observării acestora şi, implicit, căutării unei soluţii de convieţuire. Constatarea unor comportamente şi obişnuinţe supărătoare implică discuţii şi comunicare deschisă pe aceste teme, pentru găsirea soluţiei de compromis.

Mai simplu spus, dacă vreţi să aveţi o relaţie de lungă durată, trebuie să lăsaţi unul de la altul, acceptând, mai mult sau mai puţin tacit, că nimeni nu se schimbă complet şi că rolul nostru într-o relaţie nu este de a-l schimba pe celălalt, ci de a ne îmbunătăţii viaţa.