Copilul s-a înecat în izvor când mama, aflată la câțiva metri mai încolo, stătea pe telefon

5 ianuarie 2017 17:40   Fapt divers
Ultima actualizare:

Un copil s-a înecat într-un izvor cu apă termală, la un resort din Xiangyang, China, în timp ce mama lui era ocupată cu telefonul. Micuțul se afla la câțiva metri de femeie, când, îndepărtându-se de zona mai puțin adâncă a bazinului, a început să se scufunde.

În tot acest timp, mama lui era în apă, dar cu spatele la copil, butonând telefonul. În zadar a încercat băiatul să se mențină la suprafață, potrivit metro.co.uk. Când a observat, în cele din urmă, că fiul ei lipsește, femeia a alertat angajații resortului, iar micuțul a fost găsit în stare de inconștiență, 30 de minute mai târziu.

Autoritățile s-au deplasat la fața locului și au declarat decesul copilului. Polițiștii susțin că acesta s-ar fi înecat în apă cu adâncimea de un metru. Resortul a fost închis temporar, pentru investigații. Imaginile șocante au fost surprinse de camerele de supraveghere din zonă.

Mai multe