Coronavirus România. Te plictisești în casă? Cele mai bune cărți care ar trebui citite

18 martie 2020 15:05   Fapt divers
Ultima actualizare:

Pandemia de coronavirus ține mulți oameni în case. Psihologul şi profesorul Daniel David a alcătuit o listă de 50 de cărţi care ar trebui citite. El le consideră esenţiale în demersul de a deveni o persoană cultă şi educată. Te plictisești în casă? Cele mai bune cărți care ar trebui citite.

Psihologul Daniel David a realizat, la solicitarea unei edituri, o listă a celor mai bune cărţi pe care le-a citit.

Daniel David (47 de ani, din Satu Mare) este profesor universitar şi directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj, preşedintele International Institute for the Advanced Studies of Psychotherapy and Applied Mental Health, al Colegiului Psihologilor din România, filiala Cluj (2004-2012) şi al Asociaţiei de Psihoterapii Cognitive şi Comportamentale din România (2000-2011), scrie adevarul.ro.

În prezent (2009-) este profesor asociat (adjunct professor) şi la prestigioasa instituţie medicală Icahn School of Medicine at Mount Sinai, New York, SUA şi directorul programului de cercetare al Albert Ellis Institute, New York, SUA.

Psihologul Daniel David a realizat, la solicitarea unei edituri, o listă a celor mai bune cărţi pe care le-a citit.

”Cred că fiecare om trebuie să fie preocupat de cultura personală, cultura fiind cea care îl transformă dintr-un Homo Sapiens într-o persoană, parte a unei civilizaţii. Poţi însă să fii un om cult şi educat care ştie unde să caute cunoaşterea atunci când nu ştie ceva şi/sau când este nevoie de ea”, a explicat Daniel David pe blogul său.

Daniel David prezintă o grupare a lucrărilor „care fac parte din bagajul meu intelectual, pe care le-am aprofundat pe verticală (sic!); nu am inclus aici poezia, care ar trebui să aibă o categorie aparte (dacă aş face-o, ţin să spun că i-aş include obligatoriu pe Eminescu şi Blaga)”, scrie adevarul.ro.

TOP 50 Cărţi, cu descrierea psihologului Daniel David:

1. Biblia (care merită comparată în perioada adultă cu Coranul, Scrierile Vedice şi Budiste)

2. Basme (Andersen, Creangă, Ispirescu, fraţii Grimm)

3. Legendele Olimpului (în adaptarea lui Mitru Alexandru)

4. Homer: Iliada (la care trebuie adăugate Odiseea şi lucrarea lui Vergilius: Eneida)

5. M. Ludemis: Icar

6. K. May: Winnetou (dar merită citite toate lucrările din serie)

7. J. Verne: 20.000 de Leghe Sub Mări (dar merită citite toate lucrările din serie)

8. D. Defoe: Robinson Crusoe

9. M. Twain: Aventurile lui Huckleberry Finn

10. J. London: Chemarea Străbunilor (Sălbăticiei, aş fi spus eu)

11. A. Dumas: Contele de Monte Cristo

12. I. Asimov: Roboţii de pe Aurora (dar şi Zeii Înşişi)

13. J.R.R. Tolkien: Hobbitul (dar şi Lord of the Rings)

14. L. Carroll: Alice în Ţara Minunilor

15. M. Eliade: Maitreyi

16. U. Eco: Numele Trandafirului

17. T. Mann: Muntele Vrăjit

18. H. Hesse: Jocul cu Mărgele de Sticlă

19. E. Hemingway: Zăpezile de pe Kilimanjaro (dar şi The Old Man and the Sea)

20. F. Dostoievski: Fraţii Karamazov

21. L. Tolstoi: Război şi Pace

22. F. Kafka: Procesul

23. Platon: Republica

24. Aristotel: Politica

25. Plutarch: Lives of the Noble Greeks and Romans

26. I. Kant: Critica Raţiunii Pure (dublată de celelalte două „Critici”)

27. F. Nietzsche: Aşa Grăit-a Zarathustra (dar şi Omenesc, prea Omenesc)

28. A.N. Whitehead şi B. Russell: Principia Mathematica

29. L. Wittgenstein: Tractatus Logico-Philosophicus (traducerea Pears-McGuinness din 1961)

30. R. Carnap: The Logical Structure of the World (dar şi Pseudoproblems in Philosophy)

31. K. Popper: The Logic of Scientific Discovery

32. W. Quine: From a Logical Point of View (conţine „Two Dogmas of Empiricism”)

33. T. Kuhn: Structura Revoluţiilor Ştiinţifice

34. P. Feyerabend: Against Method

35. C. Peirce: Collected Papers (lucrările fundamentale despre pragmatism; editori: Charles Hartshorne şi Paul Weiss).

36. C. Perelman: The New Rhetoric and the Humanities: Essays on Rhetoric and its Applications

37. Epictet: Discourses

38. Marcus Aurelius: Gânduri către sine însuşi

39. Sfântul Augustin: Confesiuni

40. Sun Tzu: Arta războiului

41. N. Machiavelli: Principele

42. J. Piaget: Înţelepciunea şi Iluziile Filozofiei

43. C. Darwin: Expresia emoţiilor la om şi animale (dublată de Originea Speciilor)

44. B.F. Skinner: Walden Two (dublată de About Behaviorism)

45. A. Ellis şi R. Harper: Ghid pentru o Viaţă Raţională (dublată de Reason and Emotion in Psychotherapy)

46. P. Churchland: Matter and Consciousness

47. D. Dennet: Conştiinţa explicată

48. R. Dawkins: Gena egoistă

49. G. Orwell: 1984 (dar şi Ferma Animaleor)

50. S.P. Huntington: Ciocnirea civilizaţiilor.

Citește și:

Un munte de voință! A scris trei cărţi cu nasul și joacă șah, deși nu-și poate folosi mâinile

Cele mai citite cărţi din 2018

Mai multe