Cum alegem vinul potrivit pentru masa de Paște. Sfaturile specialistului
Paștele, una dintre cele mai importante sărbători creștine din an, bate la ușă și, dincolo de celebrarea spirituală, urmează zile cu festin culinar. Se pregătesc bucate specifice: ouă roșii, drob, stufat de miel, friptură la tavă sau grătar de miel, sarmale, pască și cozonaci. Desigur, tradițiile pot varia de la zonă la zonă sau chiar din familie în familie, dar oricum ar fi, toate preparatele trebuiesc însoțite de vin. Iată cum îl alegem, cum îl păstrăm şi cum îl bem corect.
Vinurile care însoțesc servirea preparatelor trebuie să aibă anumite calități și proprietăți: cele ușoare efervescente sau liniștite și reci se servesc la început. Pentru felul principal, specialiștii recomandă vinurile corpolente și roșii, iar la final, cele aromatizate.
„Deși la mesele festive românești prima băutură este de regulă o tărie tradițională (țuică, palincă etc), cei care nu obișnuiesc să consume alcool tare pot începe asocierea aperitivului cu un vin spumant alb sec, care să însoțească prospețimea preparatelor de primăvară: ouă, brânzeturi, legume de sezon”, ne-a declarat Livia Gîrboiu, specialist în vinuri și, totodată, manager executiv al uneia dintre cele mai apreciate crame din România.
Cozonacul şi pasca merg cu vinuri roze
Pe de altă parte, „preparatele din carne de miel merg foarte bine asociate cu vinuri roşii catifelate, cu arome de fructe si aciditate ridicată. La masa pe care predomină carnea de porc trebuie să așezăm un vin roşu. Preparatele din carne de vită merg foarte bine asociate tot cu vinuri roşii corpolente, tari. În schimb, recomand ca preparatele din carne de pasăre să fie asociate cu vinuri albe seci. La desert merg de minune vinul spumant sau vinurile cu arome de fructe, cu aciditate medie. Spre exemplu, cozonacul și pasca s-ar completa perfect cu vinul roze”, completează Livia Gîrboiu.
Atenție de unde luăm vinul
Pentru a nu avea surprize neplăcute, locul de unde achiziționăm vinul este extrem de important. Eugen Telișcă, degustător autorizat, recomandă ca vinul să fie luat din magazine specializate și hypermarketuri. Totodată, mare atenție cum păstrăm vinul. Cele mai sigure vase sunt cele de inox sau sticlă și, cu siguranță, vinul nu trebuie ținut în recipiente de plastic, deoarece își pierde din calitate. O altă problemă este faptul că vinul este afectat de șocurile termice și de luminozitatea excesivă, așa că are nevoie de o temperatură constantă și să nu fie ţinut locuri cu multă lumină.
Citeşte şi:
Paște 2019. De ce e importantă carnea de miel în alimentație